marți, 30 decembrie 2008

Best of 2008

Acest rezumat nu este disponibil. Dați clic aici pentru a vedea postarea.

luni, 1 decembrie 2008

Si ce-o mai juca...

Vineri, în Fratelli, am fost la o nuntă la care a cîntat Maria Ciobanu şi Metallica.

Am participat la relansarea clubului Fratelli care a coincis cu un eveniment aparţinînd platformei muzicale a Jack Daniel's. Mai fusesem la evenimente Jack din suită: Boney M, Holograf, etc. De data asta a cîntat Phoenix, trupă ale cărei eforturi de a renaşte din propria cenuşă sînt la fel de eficiente ca ale unei ţestoase aşezate pe spate, însă mult mai ridicole. După ce episodul Covaci-Baniciu a aruncat trupa într-o nemeritată deriziune, liderul Covaci înţelege să cînte în Fratelli "Stand by me" mai prost decît Jukebox.

Am avut o reacţie viscerală pentru care îmi cer scuze faţă de oamenii care au fost pe lîngă mine şi cărora am ţinut să le împărtăşesc revolta. Noroc că cei vreo 2000 de oameni care făceau să geamă lounge-ul de pe lac nu erau rokeri şi nici nu aveau la ei roşii, ouă clocite şi şoareci morţi.

Pur şi simplu nu suport să-i văd pe Metallica cum cîntă la tăieri de moţ, pe regele Mihai rîgîind şi pocnind din degete la concertele lui Salam sau pe Phoenix cîntînd în Fratelli.

Noroc cu Dani Oţil si Mihaela Rădulescu care se giugiuleau ca doi hulubaşi şi nu păreau prea atenţi la perversiunea care se petrecea pe scenă.

vineri, 21 noiembrie 2008

The power of web 2.0

Deşi am impresia despre mine că sînt un power user de internet, am picat de fazan într-un mod ruşinos.

Ieri, un site web mi-a preluat toate adresele din agenda adresei de pe yahoo şi le-a trimis un mesaj. În el scria că eu cred că persoana x este sexy (unde x este fiecare din cele vreo 200 de contacte din adress book). Mai mult (şi aici e schepsisul!) mesajul oferea şi şansa unui răspuns ales dintr-o listă de adjective. Îmi imaginez stupoarea unor profesori venerabili, uimirea colegilor, încîntarea vreunor fete, înjurăturile altora şi îngrijorarea mamei în legătură cu sănătatea mea mintală. Ce să fac? Mi-am schimbat parola la e-mail, am tras aer în piept şi am aşteptat resemnat mesajele şi telefoanele.

Uimire! Persoane cu care nu am mai interacţionat de ani întregi se grăbesc să-mi mulţumească pentru omagii, mă califică în contrapartidă drept sexy, inteligent, ochios, etc. şi îmi povestesc ce s-a mai întîmplat în viaţa lor de cînd nu am mai vorbit. Pînă acum e de bine. Nu mi-a răspuns, încă, nici un bărbat. Aici e loc de multe glume.

joi, 20 noiembrie 2008

combinata alpina

Denunt revista FHM pentru ca mi-a stricat planul de a aparea simultan in pozele din trei reviste masculine. Nu am aparut decit in MAXIM si in PLAYBOY (usor din spate, dar se pune). O sa apar, totusi, si in FHM, luna viitoare, nu stiu inca din ce unghi. Alo, Esquire, se aude?

duminică, 16 noiembrie 2008

Barfly

După două sau trei incursiuni fortuite în clubul Barfly, mi-am dat seama care e mirajul care umple pînă la refuz locanta infectă.

Să ne-nţelegem: Barfly e chiar mai jegos decît Fire Club. Şi totuşi, e populat de publicitari ca sardelele şi de donşoare cu pretenţii. Lumina e chioară ca-ntr-un birt de gară, fumul îl tai cu cuţitul, muzica e tare şi se aude prost. Pe pereţi sînt afişe de filme de artă pe care nimeni nu le-a văzut dar toată lumea a auzit de ele: "Zabriskie Point", "Le Charme discret de la bourgeoisie" şamd. Tablourile sînt, de fapt, foi A4, scoase la imprimanta alb-negru, cu pixeli cît pumnul (nu s-au găsit poze mai bune) şi puse în ramă. Băutura e scumpă, cam ca La Motoare.

De ce să te duci la Barfly? Pentru că Barfly e varianta citadină a Suff-ului din Vama Veche. Aceeaşi reţetă de succes: jeg, fum, culturali wannabees, muzică franţuzească de la winamp şi femei bete.

miercuri, 12 noiembrie 2008

RoNewMedia 2.0

Am fost la a doua editie a conferintei RoNewMedia, organizata de Realitatea Catavencu, motiv pentru care nu am mai ajuns la Balul Academiei Catavencu de la Palatul Bragadiru.
Lume multa, mai multa decit ma asteptam. Dragos Stanca a fost in forma si a moderat cu succes evenimentul destul de complex, cu multe paneluri si intrari in direct pe Money Channel.
Cel mai mult mi-au placut:
  • Marvin Liao (Director of Sales Development for Yahoo! Inc’s Emerging Markets) - Modest, zimbitor, jovial. Din pacate nu a fost intrebuintat in afara prezentarii pe care a tinut-o, desi era capul de afis al evenimentului.
  • Andrej Nabergoj (CEO, Noovo.com) - Transant, experimentat, cu coaie.
  • Dragos Manac (fondator ghelir.ro) - Limpede in gindire si exprimare, pesimist, dark pe alocuri si cu o prezentare penetranta, din citeva sliduri-capturi de ecran din Pulp Fiction.
  • Cristian Badea (Chief Information Officer, GECAD ePayment) - Inteligenta scaparatoare, talent oratoric si vestimentatie originala.
  • Todi Pruteanu - Cit de tare e sa ai un job care se termina cu "evangelist"? Recte Academic Developer Evangelist, Microsoft România.

Nu mi-a displacut nimeni, evenimentul fiind oportun si fericit pentru coagularea unei branse care acum se inventeaza.

Evenimentul s-a incheiat cu RoWebDesign Awards, o replica la internetics. Corectitudine politica: au premiat situl http://www.internetics.ro/ (usabilitate). Marele premiu a fost adjudecat de lucrarea http://www.habitat4d.ro/ (pe buna, dreptate).

joi, 30 octombrie 2008

P(R)arty people

Sezonul de hardcore party e în plină desfăşurare fără a-şi fi atins zenitul. Din ce în ce mai multe evenimente se anunţă, e aproape o veselie ca în vremurile bune. Joia e, se ştie, ziua predilectă pentru astfel de activităţi. Azi sînt aşa: Chivas, HP, Tubby Xmas Brew. Las maşina la birou, clar.

Pe piaţa de profil concurenţa e acerbă. Oamenii de PR caută cele mai tari locaţii, dau mailuri cu sute de recipienţi, telefoane mieroase şi alte sute de mailuri cu remindere. Juniorii lor dau telefoane cu texte preînregistrate, mimînd voioşia: Aţi primit comunicatul? Credeti că puteţi da o ştire? E grea răcănia.

De curînd, Campari a organizat un eveniment de branding scump şi fastuos în Casa Academiei Romane, bastion al gulerelor cu apret din belşug pe care îl credeam de necucerit. S-a putut (bravo, Sorina Topceanu).

Fratelli a devenit enervant prin repetiţie, deşi aici s-a dat gongul de deschidere al sezonului cu petrecerea Jack Daniel's, un reper în sezonul de toamnă-iarnă. Locaţia e odioasă mai ales pentru accesul-purgatoriu prin noroaie şi ştioalne.

Bugetele de PR cresc, muşcînd din cele de advertising. Telefonul sună mai des, iar inboxul geme.

Belşug sau valsul de pe Titanic?

marți, 21 octombrie 2008

METAXA 120

Am participat la petrecerea METAXA 120 de ani + turul fabricii susnumitei spirtoase. Atena e fabuloasa ca viata de noapte, vibe si relaxarea cetatenilor. Evident ca doar am efleurat spiritul metropolei. Nici nu e greu sa ti se para roz un oras cind stai in centru, la 5 stele, maninci in cele mai scumpe restaurante si mergi in cele mai la moda cluburi (unde te asteapta masa cu bauturile strinse in grupulete, pe caprarii: un pluton de ape minerale, o frapiera cu citeva sticle infipte, paharele aliniate si ele, etc.). Totusi, cine zice ca Atena are un trafic insuportabil, sigur n-a fost la Bucuresti. Cel mai mult mi-a placut degustarea de sortimente si ingrediente de METAXA, la care maestrul de ceremonii a fost master blender-ul brandului, un tip timid, introvertit si toba de cunostinte.

Sumumul METAXA e AEN, un sortiment care contine distilat vechi de vreo suta de ani, din butoiul METAXA ăl mai vechi, cu numarul 1.
Pentru toate aceste fapte de vitejie, mi-a fost decernata o diploma de connoisseur METAXA.

joi, 9 octombrie 2008

Da-i cu gmail pina la ziua

Google a lansat cel mai simpatic seviciu pentru gmail.

Pentru cei care nu se pot abţine să nu-i dea fostei prietene mailuri patetice în toiul nopţii de împăcare împăcare, domnul Jon P a dezvoltat pentru GMail serviciul Mail Goggles. Dacă este activat, acesta verifică starea de ebrietate a utilizatorului în nopţile de weekend (cele mai periculoase!) prin propunerea unor exerciţii de aritmetică. Mailul nu este trimis decît în cazul răspunsului corect la toate problemele.
Pentru doritori, serviciul este accesibil din Settings->Labs.

duminică, 5 octombrie 2008

funny spam

Am primit spamul de penis enlargement cu cea mai amuzantă linie de subiect: You will see your penis on MTV!

vineri, 3 octombrie 2008

Offroad la Cornu

In fieful domnului Nastase, la Cornu, am fost invitat de BMW la un drivetest on road şi offroad cu modelele dotate cu sistemul de tractiune integrala xDrive. Sistemul e un bijou, recunosc. De la transmiterea cuplului in proportie de 100% de pe puntea faţă pe cea spate şi viceversa, s-a trecut la transmiterea cuplului pe fiecare roata, in functie de graspul fiecareia. Sistemul e disponibil doar pe modelul x6 am impresia si e spectaculos. Curbele pot fi abordate mult mai in forta, pentru ca transferarea cuplului pe roata spate din exteriourul curbei contrabalansează cu succes forţele centrifuge.


Nu credeam ca se poate face offroad cu x3 sau cu x5, dar am avut parte de o surpriză. De la trainerul german am învăţat cum se abordează o pantă pe care se rostogoleşte ţărâna la vale, cum se trece un dîmb fără să atingi sau cum se iese dintr-o ştioalnă graţie nuştiu cărui sistem. E o senzaţie. Mi-a plăcut X6-le cu o noua motorizare, mult mai brutală decît ce am condus astă vară, noua serie 3 se ţine exemplar în curbe, iar x3-ul cu motor 3.0d e neaşteptat de puternic şi agil.



Am plecat de la eveniment spre Bucureşti cu un 745d pus la dispoziţie de organizator. Nu mai condusesem seria 7 şi cred că am facut un crush pentru şalupa din vîrful lanţului trofic marca BMW.

miercuri, 17 septembrie 2008

PLAYBOY&MAXIM Romania go digital

După lupte seculare care au durat mai bine de trei luni, azi am lansat serviciul zinio pentru PLAYBOY şi MAXIM Romania. E vorba de revistele în format electronic care arată fix ca cele de hîrtie başca filmuleţ de making of pus binişor între pagini, la locul pictorialului, başca sample-uri .mp3 lipite exact unde e vorba de CD-uri noi, başca machete animate pentru cine are. Readerul de la zinio împiedică orice avînt hakeristic, aşa că e în zadar să o căutaţi pe DC++.

Mie, unuia, mi-a plăcut ideea de la bun început chiar dacă aboleşte interacţiunea buricelor degetelor cu hîrtia lăcuită. Nu cred că acest format o să înlocuiască treptat hîrtia, cred doar că e o alternativă, mai ales pentru cei care nu locuiesc în Romania. În plus, nu se prinde nevasta, n-o găseşte copilul sub pat, e cum e mai bine pentru clienţii mai pudibonzi. Şi e şi ecologică, unde mai pui.

luni, 8 septembrie 2008

Au revoir, Vama Veche!

Sfîrşit de sezon la Vama Veche. Dai cu puşca şi nu găseşti o ciorbă. Toate locantele "mai au decît" ceafă cu cartofi prăjiţi. Bere pe sponci, numai superpremium. Lumea se distrează cu desperarea dansatorilor de vals de pe Titanic. Ce m-a încântat a fost playlistul care conţinea şi melodii franţuzeşti cîntate de Louise Attaque, Noir Desir sau Manau. Nimeni nu foloseşte muzică franţuzească în Romania. Chapeau!

De dimineaţă, ca să sublinieze atmosfera de Titanic, au băgat şi un vals. După care toţi vamaioţii cu şlapi de firmă s-a suit în gipuri, bemveuri şi audi şi au plecat acasă.

marți, 2 septembrie 2008

De vacanta

Democratizarea fotografiei digitale naşte monştri. Să spunem "nu" spamului cu poze de vacanţă!

Au început să se întoarcă oamenii din vacanţă. Transhumanţa autoturismelor e un fenomen previzibil, chiar dacă amploarea ei mă ia pe nepregătite în fiecare toamnă. Mai nou, întoarcerea din concedii înseamnă împovărarea serverelor de la picassa şi fickr cu producţii fotografice estivale. Asta n-ar fi nimic dacă link-urile respectivelor albume n-ar fi trimise de-a valma, la tot adress book-ul, ca să ne bucurăm toţi.

Carevasăzică, cu riscul de a fi antipatic, denunţ prostul şi exhibiţionistul obicei al unora de a mă sili să le văd soţiile în costume de baie, copiii bălăcindu-se prin piscine, pe el/ea ţinând artistic soarele în palmă sau pe soacră-sa păcălind perspectiva şi apăsînd şmechereşte cu un deget pe moţul Piramidei lui Keops.

P.S. Aceasta este însemnarea cu numărul 100 a blogului de faţă. Ar trebui să dau de băut...

luni, 1 septembrie 2008

I'm too sexy


photo.jpg, originally uploaded by Catalin Mihaila.

Right Said Fred la Office din Mamaia. By Finlandia

Sent from my shiny iPhone

joi, 21 august 2008

the big fuss(u)

Călin Fusu îmi face PR. De-abia astept să-l văd la Bucharest Challenge, în postura de copilot.

luni, 18 august 2008

Bravo Pusa, vivat Uta!

Sînt uimit de comentariile şi de ştirile referitoare la sportivii romani care au luat medalii la JO.

Cîştigătoarea medaliei de aur la proba-mumă a Olimpiadei, maratonul, nu este doamna Constantina Tomescu, superfemeia la care trebuie să te închini ci este "Puşa" sau, mai lacrimogen, "Puşa noastră". La fel, Elisabeta Lipă, este simplu "Uţa". Cu cît foloseşti mai mult prescurtări de alint, cu atît valoarea ta, ca jurnalist, creşte. Dovedeşti că i) eşti bine documentat şi ii) că te tragi de şireturi cu vedeta şi că ai numărul ei pe speed dial. Nu e puţin lucru. Tutuind atleţii (mai ales pe cei de succes) cu porecle de budoar, cronicarii tv au impresia că ating mai bine stofa istoriei şi că proximitatea atleţilor eroi le asigură şi lor nemurirea. Cînd îi spui doamnei Tomescu "Puşa" şi pe Elisabeta Lipă o numeşti "Uţa", gîndeşti şmechereşte că succesul lor te contaminează dacă îi cobori la nivelul tău.

Mai mult, "Puşa" e proaspăt divorţată de cel care continuă să-i fie antrenor, iar fina Uţei este proaspăt medaliata Georgeta Andrunache. Ăştia care iau medalii sînt, carevasăzică şi ei oameni, iar dacă vreodată Federaţia Romana de Canotaj o să ridice în faţă o statuie singurelor canotoare cu 6 medalii de aur de la noi, noi o să ne dăm coate şi o să scuipăm printre dinţi, pentru că ştim că sînt Uţa şi fina ei.

Întrebarea la care ar trebui să se răspundă cît mai grabnic este cum o dezmiardă mama ei pe Sandra Izbaşa, ca să o putem striga şi noi , ca peste gard, în ştirile despre JO de la Beijing.

vineri, 25 iulie 2008

Volanul e rotund

Am alergat cu Claudiu David pe circuitul de gran turismo de la Suzuka. Nu ne-am dus, practic, pînă acolo, ci ne-am jucat pe PS3, la lansarea volanului Logitech Driving Force GT (sculă!).




Am reuşit să mă calific în finală (primii doi timpi obţinuţi de concurenţi în confruntările cu Claudiu). De fapt, cursele cu Claudiu erau cam toate la fel. El lua avans şi tu mergeai singurel, cu cotul pe fereastră, din gard în gard.
David e un pilot extraordinar (am mers cu el în repetate rînduri, pe tot felul de bolizi adevăraţi) şi ar fi spulberat pe oricine de acolo pe orice traseu, însă s-a alergat pe acelaşi circuit, iar pilotul de raliu îşi optimiza timpii cu fiecare concurent care intra la aparat. A fost fun, deşi am pierdut )la mustaţă!) finala în favoarea lui Alin Bărbulescu, fostul nostru producător, actualmente la ProMotor.

Salut pe această cale şi PR-ul viril pe care îl practică fraţii Dăescu, singular pe piaţa de profil.

joi, 24 iulie 2008

Metallica, măi Costi

Acest post este pentru fostul meu coleg şi actualul amic, Costi Rogozanu, care nu a fost la concertul Metallica de aseară.

Costi, concertul Metallica a fost foarte reuşit. E dătător de speranţe să vezi 25k persoane la un loc, la un concert rock, chiar dacă mulţi veniseră să hîţîne bricheta aprinsă deasupra capului pe Unforgiven (şi n-a fost, ghinion) sau pentru că e de bon ton să-ţi afişezi fîşul de firmă. Hetfield&Co ştiau exact pentru cine cîntă, de aceea playlistul a reflectat ca la fotbal, situaţia din teren şi a fost, cumva, rupt în două între balade şi piese dure de pe primele albume. Metallica a avut decenţa să cînte aproape exclusiv piese vechi (au intrat FUL-MI-NANT pe Creping Death şi au ieşit la fel, cu Seek and Destroy, dinamitînd publicul). Uimitor, erau mulţi Cătălini Crişani în tribune care ştiau versurile de la Seek and Destroy (1983). Lumea a fost pestriţă, dar s-a bucurat în bloc, aproape ca la un concert Nirvana de dinainte de...

Costi, faţă de prestaţia uşor obosită a altor trupe contemporane cu Metallica, ăştia şi-au mascat bine anii şi au afişat destul de multă energie. N-a fost ca la Deep Purple, nici măcar ca la White Snake. Au fost ajutaţi şi de efectele multimedia şi mai ales de cele pirotehnice. A contat şi sunetul, foarte bun.

Entuziasmul e admirabil în orice instanţă, Costi. Entuziasmul cu care se cumpărau blugi şi televioare color după revoluţie, şi cel cu care l-am votat pe Iliescu şi pe Lis s-a transformat în entuziasmul cu care bifăm trupe expirate, rebutate de alţii. Evoluăm. În fond, ce-mi pasă că ăla e motociclist pe prozac, corporatist rutinat sau manelist incognito atîta vreme cît se bucură pe Master of Puppets şi dă din cap pe Sanitarium sub ploaia aia cîinească, fie şi-ntrun puseu paseist? Recunosc, Costi, marea proporţie de Cătălini Crişani au diluat publicul care era perplex la unele piese de primul album (No Remorse, de exemplu). Am văzut şi tipe în sandale cu toc şi scolăriţe cu tricouri cu "Kill'em All", erau şi rockeri puşi pe chetă şi pe pogo şi directori din multinaţionale. Nu aveau însă la bar şampanie de 15k euro şi nimeni nu purta pantofi cu botul în sus. E un feeling, Costi, să fii în mijlocul unei mulţimi de 25k oameni care cîntă acelaşi lucru.

Costi, fac pariu că dacă şi-ar fi supravieţuit, Kurt Cobain ar fi venit şi în Romania. Te-ai fi dus la concert?

vineri, 11 iulie 2008

Les mesaventures de Sylvie

Mă văitam aici că e scumpă recuperarea maşinii ridicate în Viena. La noi, e 650 de ron + 3 puncte. Am plătit eu azi, pentru că am parcat unde parchez de jumătate de an: pe oprirea interzisă, sub panoul pe care scrie că se ridică maşinile parcate acolo.

miercuri, 9 iulie 2008

Scrisoarea africana

Uneori, primesc scrisori de la fii de foşti preşedinţi de stat african, alungaţi brutal din ţară de dictatori militari sîngeroşi şi care nu mai găsesc răgaz să dea pe la bancă înainte să fugă.

Alteori, Loteria Turcească mă dă pe mine cîştigător al marelui premiu, aruncînd în aer sloganul simplu "numai jucînd, puteţi cîştiga".

Astăzi, Fundaţia Naţiunilor Unite, îmi oferă un grant de 100.000 de $. Fundaţia are un program revoluţionar: împarte în fiecare an 10 milioane $ la 100 de lucky winners. De ce? Pentru că "This will give everyone the opportunity to improve their standards of living". Mai mult decît atît, programul lor ţinteşte bunăstarea universală: "we can achieve a great positive change in the general welfare of the universe through this program."

Păcălicii devin din ce în ce mai puţin egoişti şi din ce în ce mai preocupaţi de cauze mari, universale. Donez acest grant persoanelor interesate. Bănuiesc că e transmisibil.

marți, 1 iulie 2008

der neue vw scirocco


photo.jpg, originally uploaded by Catalin Mihaila.

Sa mergi cu o supermasina pe o sosea sinuoasa de la malul oceanului e exact asa cum mi-am inchipuit. VW scirocco + Lisboa = love

Sent from my shiny iPhone

vineri, 27 iunie 2008

Constanta


photo.jpg, originally uploaded by Catalin Mihaila.

Speed yachting...

Sent from my shiny iPhone

luni, 16 iunie 2008

energy drink


Ce se bea la noi in curte. Ascuns sub masa sticlele de spirtoase...
photo.jpg, originally uploaded by Catalin Mihaila.

Sent from my shiny iPhone

vineri, 13 iunie 2008

Petrecere 24fun

Oamenii se uitaseră la meteo şi ştiau că se anunţau vijelii şi duşuri la orele înserării, poate de-asta invitaţii erau mai sfioşi şi mai puţini ca alte dăţi pe terasa de la motoare. Sandy era în egală măsură chel şi jovial, ca de obicei. "Cît sînt sănătos, duduie treaba la 24fun", mi-a zis în treacăt, strîngîndu-i mîna lui Chişu şi zîmbindu-i une doamne distinse care îl salutase cu o înclinare de cap.

Lumea de prin agenţii ieşise, ciopor, la motoare. Dacă dădea o bombă, se stingea advertisingul romanesc. Multe tipe genul office nescoase afară în ultima vreme de prietenii lor (prinşi în meetinguri interminabile) veniseră pe tocuri şi rochii de seară si mîncau, ciripind vesel, fasole bătută şi brînză telemea din farfuriile de plastic. A lipsit - vai! - fulminanta zacuscă pe care o caut negreşit la fiecare petrecere a grupului. Conceptul muzicalo-ideatic care subîntinde cam toate produsele trustului Catavencu se simte cel mai bine la 24fun si la Guerilla, care au cam aceleaşi playlist-uri la petreceri. Piese recuperate postmodern din epoca ceauşistă + oldies but goldies.

Programul artistic a constat în proiectarea unor spoturi publicitare romanesti din decadele 70-80, destul de amuzante şi pline de tîlc. Din păcate, insuficiente pentru setea de fun a domnişoarelor office mai sus menţionate. La ora 23, lumea pleca pe capete, formînd cozi la lift. Nimeni nu dansase. Doar cele mai stătute dintre domnişoarele de care vorbeam mai sus îşi treceau binişor degetele desfăcute în furculiţă prin dreptul ochilor şi schiţau mişcări de bazin stînd jos pe bănci şi făcîndu-le să scîrţîie pe ritmul Amandei Lear (Give a Bit of Mmm).

Tragerea de inimă a invitaţilor a fost direct influenţată de lipsa unui animator şi a unui program artistic cumsecade. S-a socializat, în schimb, pentru că muzica nu era prea tare, iar mîncare era, ca de obicei, din plin - lumea făcînd repetate incursiuni la masa cu haleală şi întîlnind, invariabil, amici, colegi, cunoscuţi, foşti şi actuali amanţi, etc. Practic, doar mîncarea şi băutura au fost lianţii acestei petreceri, lucru periculos, care basculează uşor un concept bun cum e cel al 24fun în ceea ce francezii numesc gueuleton.

miercuri, 4 iunie 2008

CE 2008, the lost paradise

Pentru că începe în curînd CE 2008, redau mai jos un fragment care mi-a mers la inimă dintr-un miniinterviu luat de mine lui Nick Holmes, solistul trupei Paradise Lost. Interviul integral e în revista PLAYBOY, copertă iulie.

PLAYBOY: Does it hurt for you, sons of England, not being present at the Euro 2008 soccer competition? What is your forecast?
NICK HOLMES: I have no clue about football! One of the few English men that doesnt perhaps. The more popular it gets, the more I ignore it, watching overpaid morons kicking a ball around for 90 minutes isnt my idea of fun.


E posibil, totuşi, şi să fie ofticat că nu s-au calificat...

marți, 27 mai 2008

Bye bye, real world



Zilele astea, joc GTA IV pînă la împăienjenirea privirii. Drept urmare, am vise în care fur maşini şi elicoptere, împuşc fără somaţie pe oricine mă înjură la stop, calc în picioare echipajele de poliţie, înjur pe ruseşte, ascult radio Vladivostock FM şi Weasel News şi mă uit la I'm Rich (mostră mai jos). Uitasem cît de imersivă e seria GTA şi îmi asum starea bovină pe care mi-o dă. Cînd mă trezesc, postez. Pentru moment, trăiesc în virtual.


luni, 19 mai 2008

Despre seductie cu PLAYBOY si MAXIM #2

A apărut episodul 2 (şi ultimul) al filmuleţului în care ne dăm cu părerea despre seducţie, iubire, sex. Amatorii îl pot viziona aici.

marți, 13 mai 2008

Prins şi cerşetor

La acest domn cerşetor, un pachet de şerveţele costă 1 RON, pentru că s-a poziţionat superpremium. Îl găsiţi în intersecţia de la Marriott, îmbrăcat în geacă Tommy Hilfiger încheiată cu ac de siguranţă. Tot din seria, Bucureşti, inima ţării...


luni, 12 mai 2008

Despre seductie cu "PLAYBOY" si "MAXIM"

Am apărut, împreună cu colegii de redacţie, pe happyfish, dîndu-ne cu părerea despre seducţie şi alţi demoni. Cine are răbdare şi crede că va putea rezista hipnozei exercitate de adidaşii mei roşii este invitat să urmărească filmul aici.

vineri, 9 mai 2008

Femeia 60cistă

Am aflat din cursul de economie domestică de la 1960 (pentru fetele de pension) ce trebuia să ştie o tînără catolică pentru a avea o familie fericită. Facsimilurile le pun mai jos. Spre pildă, doamnelor: "Nu vă plîngeţi niciodată cînd se întoarce tîrziu acasă", "Nu-l primiţi cu problemele şi plîngerile dvs.", "Cînd a terminat de mâncat, debarasaţi masa şi spălaţi repede vasele", "Nu vă puneţi bigudiurile şi măştile de faţă decît după ce a adormit, ca să nu-l şocaţi."
Delicioasă lectură. A trebuit să vină americancele frigide să strice echilibrul şi pacea bietului bărbat, care, doamnelor, "amintiţi-vă că este stîlpul familiei şi că în această calitate are dreptul să-şi exercite autoritatea cu justiţie şi onestitate"









luni, 5 mai 2008

glenoragie

"Glenmorangie Single Malt Whisky si De Silva Intermed au deosebita placere de a va invita la conferinta de presa ce va avea loc pe data de bla bla, incepand cu orele bla bla, la sala Diamond a Hotelului Ramada.

Va rog gasiti atasat invitatia."

Îmi cer scuze faţă de oamenii ăia care pariez că sînt cumsecade şi fac un single malt de-ţi pocnesc măselele, dar chiar nu-şi dau seama că în Romania acest label evocă usturimi şi scurgeri prăzulii? Glenoragie? Brrrr

miercuri, 30 aprilie 2008

Imperiul cretinilor

Jean-Claude Guillebaud este un cunoscut scriitor şi jurnalist francez, care, pe lîngă cărţi şi eseuri diverse, scrie şi o rubrică pe subiecte media, iuliancomănesciană, în suplimentul tv al revistei Le Nouvel Observateur. Articolul din ultimul număr conţine concluzille triste ale unui zapping transeuropean pe posturile private de televiziune.
Citez cîteva expresii sugestive: "prostie vulgară", "imperiul cretinilor", "paiete de doi bani", "prevalenţa vulgarităţii mintale". Televiziunile private din ţările comunitare? "un iarmaroc ţipător şi compulsiv unde prevalează paietele de doi bani, jocurile infantile, surîsurile publicitare, confesiunile lamentabile şi sînii siliconaţi."

Nu mă abţin şi mai traduc un pasaj în legătură cu prezentatorii de emisiuni tv:
"Peste tot, aceeaşi demagogie declamatorie, acelaşi zîmbet calibrat şi aceeaşi folosire a unui suspans de şmecheraş cu scopul obsesiv de a-l ţine cu orice preţ în faţa ecranului pe telespectator. Ai zice că sînt veniţi toţi dintr-un laborator biotehnologic sau dintr-o fabrică de clone. Toţi afişează freze standard şi o gentileţe carnasieră."

Concluzia e tăioasă: televiziune+profit = imperiu al cretinilor

Desigur, Guillebaud e mai mult un scriitor decît un analist media, însă nu-mi pot reprima zîmbetul aprobator.

miercuri, 23 aprilie 2008

Ice Age 3

Încălzire globală? Mai pardon. Glaciaţiune. Nu vedeţi că e din ce în ce mai frig? (?!) Ce se întâmplă? Phil Chapman, singurul astronaut autralian, publică în "The Australian" un articol dătător de speranţe pentru cei îngrijoraţi de ruperea în două a Groenlandei. Al Gore să facă bine să tacă! Se pregătesc schiorii pentru un regal la altitudini mici.

Potrivit domnului astronaut, avem o şansă din 500 (nu-i rău!) ca în următoarele decade să asistăm la a doua glaciaţiune. Şanse mai mari (fifty-fifty) sînt să simţim un Crivăcior generalizat în următorii ani şi ca reumatismul şi degerăturile să fie printre primele cauze de mortalitate.
Am putea întîrzia (dacă am vrea), totuşi, glaciaţiunea, prin mobilizarea tuturor buldozerelor din lume şi folosirea lor la sisifica deszăpezire a Siberiei, în aşa fel încît Pămîntul să absoarbă (şi nu să reflecte) căldura solară. În paralel, bombe nucleare ar putea fi binişor detonate pe supt calotele polare şi în general, în orice vecinătate a unor depozite masive de gaz metan, pentru a le destabiliza şi a le facilita descărcarea în atmosferă. Graţie efectului lor de seră, vom mai trage puţin de timp. Film SF? Nicidecum. Sînt opiniile Gagarinului australian.

miercuri, 16 aprilie 2008

Telefoane moleculare

Foştii mei colegi de ţigară, băieţii de la go4it.ro au lansat un concurs cu o miză interesantă - un telefon Nokia E90. Nu-mi doresc acest telefon (dacă îl cîştig, îl donez următorului de pe listă dimpreună cu o lumînare), dar o să particip pentru că îi apreciez pe băieţi şi pentru că e fun.

Am avut mai multe telefoane, de la Philips Fizz încoace, şi niciunul nu mi-a satisfăcut toate exigenţele. Nici măcar actualul, un iPhone de 8gb. Pe rînd:

  • - Nokia 5110 e un telefon pe care se poate juca şarpele pînă la împăienjenirea privirii. Am făcut scoruri astronomice, dar am aflat prea tîrziu că există campionate internaţionale de şarpe. Am dat şi un mail cu el (prin 1998?), dar au ajuns în jur de 50 de bucăţi identice la destinaţie şi m-am lăsat de acest sport.

  • - Evergreenul Nokia 6310i e un telefon excelent, cu o autonomie impresionantă, dar atît. E ergonomic şi poate cel mai reuşit telefon de tip candybar ever. Alunecă frumos în buzunar şi stă bine în mînă. Te poţi baza pe el în orice ocazie. Bun şi ca armă albă, pentru că rezistă exemplar la şocuri. De vreo două ori am aruncat cu el după animale (oameni sau nu). Wapul merge. M-am conectat şi pe yahoo messenger cu el. Are o interfaţă spartană, care consumă extrem de puţin curent şi percutează fulgerător. Între timp, însă, lumea a evoluat.

  • - Nokia 9300i e un comunicator bun, însă Symbianul plin de buguri de pe el îl împiedică să performeze. Experienţa de browsing e traumatizant de lentă pe paginile neoptimizatepentru mobil, iar wifiul e puţin sensibil şi încinge telefonul la propriu. Multitudinea de setări îl transformă într-o cărămidă neprietenoasă, iar blocările dese te fac să vrei să-l vinzi. Ceea ce s-a şi întîmplat, destul de repede.

  • - Nokia 6233 e un telefon cinstit, cu o cameră de 2MP care performează bine. Browsingul e cam lent, dar merge cînd nevoile sînt presante (pariu cu băieţii, la bere). Nu posedă wifi, lucru indispensabil nowadays. Ecranul e ok pentru un telefon din clasa lui. Compact, cu plastice ieftine şi autonomie medie. La şocuri îi sare capacul. Nu e telefon de blogger. Am făcut cu el acest scurt footage care s-a făcut şi mai scurt la convertirea în .avi.

  • - Sony Ericcson w910i e un slide simpatic, poate cel mai simpatic pe care am pus mîna. Nu mi-am instalat net pe el, deci nu ştiu cum performează în www. Are minunatul şi revoluţionarul sistem Track ID, foarte util pentru melomani. M-a ajutat să fac acest filmuleţ pe care l-am postat, după ce l-am convertit în .avi. Are wow-factor şi walkman cu memorie upgradabilă de 1gb. E cam girlish, totuşi. Poate de bloggeriţă...

  • - Cel mai handy din toate telefoanele (am butonat multe altele, pe windows, symbian, you name it) este iPhone. E, clar, un telefon de blogger. Surful este o plăcere pe orice pagină (mai puţin pe cele în flash - Steve, if you read this, please make flash work on iPhone!), wifiul duduie, ecranul tactil e cu un pas înainte faţă de tot ce e pe piaţă, zoomul cu degetele e un moft pe fotografii, dar e excelent pe paginile web. Interfaţa e intuitivă şi relativ rapidă, freez-urile destul de rare. Mailul e uşor de accesat şi chiar mai uşor de trimis decît un sms. MMS nu are, dar se pot instala softuri care fac asta (pentru cine e dispus să dea 25 cenţi pe bucată în loc să trimită moca aceeaşi fotografie prin mail). Bateria ţine puţin, dar e de înţeles. Pentru aparatele care au efectuat jailbreak există o colecţie impresionantă de softuri third party care se pot instala printr-un simplu tap (pe barba fiecăruia). Camera de 2mp e slabă şi nu poate face filme. O poză postată pe blog din mers, pe principiul iPhone to flikr, flikr to blog găsiţi aici, iar altele mai jos, sub aceeaşi egidă, "Bucureşti, inima ţării":







Cred că o să rămîn cu iPhone o vreme.

vineri, 11 aprilie 2008

Mertan sau bemveu?

1. Am fost invitat să încerc senzaţiile de confort şi siguranţă pe care le dau limuzinele-amiral Mercedes S600 blindate, maşini care au transportat delegaţiile de demnitari participanţi la summit-ul NATO. O astfel de maşină nu poate fi condusă de oricine. Trebuie un oarecare training, avînd în vedere că distanţele de frînare sînt altele (maşina are 4 tone!). Au condus, drept urmare, şoferii de la SPP, aceiaşi care au mers cu delegaţiile. Blindajul de ultimă generaţie este cel mai rezistent de pe piaţă, limuzina fiind printre primele care beneficiază de geamuri electrice (geamul e gros de vreo trei degete de miner). Înăuntru - lux, calm şi voluptate. Scaune încălzite şi ventilate, ajustabile în zeci de poziţii, televizoare în tetiere, masaj, saună, spa. Tot ce vrei.



S-a mers în coloană oficială, anunţată la MAI, cu girofar în faţă şi în spate. 7 şalupe negre în care nu ştiai că sînt ziarişti sau demnitari. Întrebare către sepepist: "N-a fost, domne, cam strictă paza culoarului unic?" "Nicidecum. Uite-te la şoferii din trafic". Într-adevăr, un logan roşu (pe motorină) strivea acceleraţia şi, graţie cuplului motor fenomenal, ţîşnea şi se intercala în coloană, un Volvo (am maşină, bă!) forja, depăşea prin dreapta, şi se băga şi el, un nene cu un passat 2.0 tdi (patron la termopane?) făcea la stînga de pe prima bandă, tăind coloana pe la mijloc, iar un ford impetuos croşeta benzile într-un balet nesemnalizat. Nimeni nu păţea nimic, deşi indivizii se jucau cu focul.

2. BMW prin BMW Group Romania au făcut un workshop la Braşov, în care au arătat mici invenţii tehnologice care fac mari economii de carburant. Pneuri care permit continuarea călătoriei în caz de explozie (nu mai e nevoie de roată de rezervă => kg în minus), oprirea automată a motorului la stop şi repornirea instantanee la atingerea acceleraţiei, motoare mai puternice şi mai economice, etc.

Cel mai spectaculos sistem este Night Vision, care, prin infraroşu, "vede" căldura unor eventuale animale, pietoni, etc de pe carosabil. Sistemul se poate folosi cu succes şi in campingul de corturi din Vama Veche, unde se pot urmări, în lipsă de Spice Platinum sau alte canale adult, prin fîşul foii de cort, mişcările copulatorii ale rezidenţilor (hint dat de hîtrul trainer german).

Am remarcat cu încîntare bmw 135i, un coupe-rachetă (306 cai!) care miroase de departe a M.

Am executat jaloane şi frînări de urgenţă pe diverse variante de motorizare de la seria 1, 3, 5, activităţi îndeobşte plăcute şi eliberatoare de adrenalină.



P.S. Îmi cer scuze lui Marius Smădu, că nu m-am putut abţine şi iar am scris de maşini, deşi îi promisesem că nu mai fac.

miercuri, 9 aprilie 2008

1000$ pe minut

În dimineaţa zilei de 12 ianuarie a.c., un violonist cu şapcă a cîntat vreme de 45 de minte la staţia L'Enfant Plaza din Washinghton DC. E vorba de Joshua Bell, un celebru violonist american. Cînta cu vioara lui, un Stradivarius. 1097 de persoane au trecut pe lîngă el în acest răstimp. Dintre ele, doar una singură l-a recunoscut şi alta s-a oprit cîteva minute, uimită de tehnica impecabilă a violonistului boschetar. Joshua a strîns în total 32$, cu mult mai puţin decît ar fi adunat dacă trecătorii manelişti ar fi ştiut că vioara lui costă vreo 4 milioane de dolari şi că, în mod curent, el e plătit cu o medie de 1000 de dolari PE MINUT.
Ideea experimentului briliant îi aparţine columnistului Gene Weingarten de la Washinghton Post, care a fost răsplătit (alaltăieri!) cu un premiu Pulitzer pentru excelentul articol din susnumitul cotidian.

Totul a fost filmat cu o cameră ascunsă:

vineri, 4 aprilie 2008

Lux & cizme de cauciuc

Raza baleiantă a responsabilităţii civice este extrem de scurtă încă, la noi, unde luxul vine ambalat obligatoriu într-o glazură de natură fecală.
Două exemple:
1. Într-un cartier rezidential de lux de la marginea Bucurestiului, cu vile faraonice în stînga şi în dreapta, împrejmuite de ziduri de fortăreaţă şi porţi telecomandate, aleea care le desparte este atît de îngustă, încît şoferii evoluează echilibristic, la limita scrijelirii zidurilor cu oglinzile retrovizoare. Înţeleg, e scump metrul pătrat. Ar fi fost o soluţie, poate, instalarea unei telegondole şi suprimarea totală a drumurilor de acces. Atîţia metri pătraţi (x1000E bucata) s-ar putea cîştiga...

2. Am participat, în ultima vreme, la două evenimente la lounge-ul Fratelli de pe Lacul Tei, ambele cu cel mai exclusivist target: lansarea magazinului Mengotti şi cea a noului Jaguar XF. Patronii de la Fratelli, au transformat răposata terasă din scînduri negeluite (care a ars, după modelul Bamboo) într-un vereitabil complex de lounge-uri şi spaţii destinate evenimentelor de mare clasă. Au muncit bine, cu rezultate remarcabile, însă au neglijat spaţiile de parcare şi accesul la locaţie. La ambele evenimente, lumea şi-a parcat în devălmăşie maşinile de sute de mii de euro pe marginea ulicioarei desfundate şi pline de gropi, iar damele în blănuri au ajuns la eveniment cu pantofii de firmă plini de noroi. Ieşirea din complex, la terminarea evenimentelor, pe străduţa meschină, în pantă, echivalează cu o aventură şi readuce brutal pe pămînt pe cei turmentaţi de aburii glamour-ului.

miercuri, 2 aprilie 2008

PLAYBOY Filipine

Lansarea, în aprilie 2006, a ediţiei PLAYBOY din Indonezia, s-a lăsat cu manifestaţii şi violenţe de stradă. Gruparea islamistă FPI a protestat atît de vehement contra publicaţiei, încât redactorul ei şef a fost la un pas de a fi linşat.



Redacţia a fost totuşi temeinic devastată (mineri?), chiar dacă revista nu afişa decît o nuditate mai mult decît soft, la nivel de costum de baie. Redactorului şef, Erwin Arnada, i s-a intentat un proces de pornografie, pe care l-a cîştigat. Redacţia a fost însă imediat mutată departe de furia musulmanilor, în insula Bali, iar revista şi-a reluat apariţia lunară.


Asta e istorie.

Astăzi, 2 aprilie, a apărut o nouă ediţie, cea din Filipine, arborînd un stil sobru, fără nuditate frontală, dar mai "dezbrăcat" decît cel al ediţiei din Indonezia, îndrăzneala oprindu-se la nivel de sfîrc. Pericolul ca redactorul şef să fie luat în furci de populaţie este mai mic aici (religie preponderent catolică), însă traumatizantul exemplu al colegului indonezian bîntuie Oceania. Abia aştept primul număr. Ediţiile asiatice au un parfum aparte.

Succes!

marți, 1 aprilie 2008

Trafic şi arme

De cînd am intrat în NATO, am tot înjurat emanciparea automobilistică cu valoare de debaclu. Greşeam. De summit/sommet, circulaţia e fluidă, ipochimenii conduc mai cu fereală, considerînd cu seriozitate imaginea celor doi poliţişti prăzuliu-fluorescenţi din oricare intersecţie a oraşului. Nu mai e de şagă. În centru, străzile s-au transformat în bulevarde. Unde sînt maşinile parcate ca dinţii babei, pe margine? Unde sînt cafturile din intersecţii? Ce s-a întâmplat cu agresivitatea suicidă a piloţilor de "ursuleţi"? De ce "nu-mi mai ia nimeni faţa"?

Într-o zi obişnuită, maşinile se dirijează spre intersecţii cu o desperare care frizează panica dată de un seism sau de un incendiu într-o incintă. Unitatea de măsură este intersecţia. "Dacă trec şi de asta, o să fie mai bine", îşi spune şoferul, replicînd, în mic, un modus vivendi universal. La fel gîndeam şi eu despre teza la mate sau despre examenul de treaptă. Mă înşelam.

SUVurile şi-au redus din aplomb, nu se mai merge pe contrasens, lanternele de avarie şi-au pierdut du coup valenţa magică de PIUA universală, rămânându-le doar clămpănitul scurt şi calp de "mulţumesc, tu-ţi morţii mătii" (pentru rarele cazuri cînd eşti lăsat "să te bagi").

Ieşiţi în trafic, o, voi conducători auto! Azi, mîine, poimîine. Cît mai merge.

Au venit americanii! Ştia el, tataia, ce ştia...

luni, 31 martie 2008

Ultima strigare

În lipsă de High Five Competition (Verbier, Elveţia), unde de doi ani încoace mă găsea întîiul de Prier, am fredonat cîntecul de lebădă al sezonului de schi la cota 2000, pe Valea Dorului (de ducă!). Mirosea a pămînt reavăn pîrtia, iar la popasul de la baza pistei înviase musca. Cu toate astea, lumea schia deznădăjduită, cu pofta dansatorilor de vals de pe Titanic, formînd o coadă apreciabilă la singurul telescaun nedebreiabil (ruşine!) de pe Valea Dorului.
La Sinaia nu se poate schia, ci doar ostoi pofta de schi, pe pîrtiile scurte şi denivelate, neupgradate din anii '60. Atferski-ul e o glumă bună la chalet-ul neîngrijit, în care răsună, gîjîit, Radio Romantic în două boxe cu membrana spartă. Totuşi, peisajul şi aerul merită banii (mulţi!). Nu înţeleg de ce societatea de transport pe cablu continuă să menţină sistemul idiot pe puncte, atâta vreme cît urcarea pe oricare tronson (cabină, gondolă, scaun) costă la fel: două puncte. Poate pentru a masca preţul, demn de un domeniu schiabil de fiţe...

Toate aceste inconveniente devin minore, cînd schiul fîşîie & vîntul fluieră şi cînd îi vezi pe paltonarii mofluji veniţi să le dea viitoarelor amante zgribulite o tochitură la cota 2000, într-un decisiv atac la redută.

vineri, 28 martie 2008

Mostenirea premierului Tatarascu

Cînd mergi cu Honda şi te urci în Rolls, (bănuiesc că) ai o tresărire. Aşa şi eu, obişnuit cu diverse tratorii, locante care iţi solicită doar memoria volatilă, mîncătorii medii şi upper middle, am simţit că aerul din Restaurantul Heritage are ceva special, aproape intimidant. E vorba de primul restaurant din Romania care ASPIRĂ la o stea Michelin, primul din cei trei paşi spre excelenţa absolută în restauraţie. Pentru aborigeni ca mine, care intră în sala cu oglinzi&candelabre circumspect, cu arcul în spate şi pielea dungată multicolor, localul e motiv de mirare şi încîntare.

Întîi de toate, casa fostului premier interbelic, Gheorghe Tătărăscu, e un strivitor exemplu de arhitectură brîncovenească domesticită pentru home use. Ea este cea mai palpabilă moştenire a fostului om de stat şi va fi inducînd fostului premier A. Năstase-patru-case un fior al nimicniciei şi al zădărniciei vieţuirii întru termopan. E, poate, cea mai fină casă din Bucureşti, aşa cum clădirea CEC-ului e cea mai frumoasă dintre imobilele dîmboviţene. Ironia transformării în bar a camerei lungi care servea fostului premier la întrunirea consiliului de miniştri (şi, probabil, găzduia serile de poker şi canastă) e asumată. Aşa îmi explic scuzele scrise pe pereţi cu litere de aur: "În vremuri de demult, aici s-a scris destinul unei ţări. etc." e urecheat softly meseanul nepios şi pus pe ghiftuială.


Între Heritage şi plutonul restaurantelor "de fiţe" din Bucureşti e un decalaj aproape uriaş, dat nu numai de casa de patrimoniu, ci şi de servire (băieţi silenţioşi, cu experienţa amenităţii învăţată peste ocean) şi, mai ales de bucătăria lui David Constant, cel mai galonat chef din Romania.
Locul are şi o formidabilă grădină (cu trepte!) intim dispusă în spatele casei.



P.S. Am participat aici la lansarea unor volume ale şefului meu, Dan Boerescu. N-am eu (deocamdată) bani&faţă de aşa ceva.

joi, 20 martie 2008

Dacia Lohan

Fotograful Bert Stern a făcut ultima şedinţă foto cu diva sinucisă, Marilyn Monroe. Era 1962, cu şase zile înainte de moartea ei, drept pentru care pictorialul a intrat în istorie sub numele "The Last Sitting". Autorul fotografiilor a devenit celebru şi lumea vorbea că a făcut şi o avere frumuşică. Dar nu suficient de frumuşică.

De curând, el a făcut un act de lezmajestate şi iconoclastie refăcînd celebrul pictorial cu Lindsay Lohan pe post de Marilyn. Lumea a numărat zilele (cele şase!) cu sufletul la gură dar minunea nu s-a produs: Lindsay trăieşte. Dezamăgire.

Nu pot lua demersul decît ca pe un eşuat ritual vodoo de eliminare a paraşutei pistruiate.

A se compara Diva





cu chestia asta a cărei piele de pe abdomen evocă un batracian:






Aş savura un pictorial snuff în care Lindsay e lapidată de un grup de vlăjgani radioşi, îmbrăcaţi în haine de firmă.

marți, 11 martie 2008

Dick Powell

Mîine mă întîlnesc cu Dick Powell, unul dintre cei mai tari designeri din Evropa. Despre design nu ştiu eu mare lucru, însă printre multe mărci renumite, Dick a desenat şi pentru Durex, la designul liniei de vibratoare Durex Play, adică these babies:

Fireşte ca eu, băiat serios, o să vorbesc cu el despre designul fierului de calcat Calor pe care cu mânuţele lui (două) l-a desenat, ori despre colaborarea cu Bell, care a născut un elicopter 427 de fiţe, cu interior de Bamboo. Cei interesaţi de portofoliul impresionant al lui Dick, pot arunca un ochi aici.

miercuri, 5 martie 2008

GQ Franţa

În martie 2008, revista GQ a apărut pentru prima oară în varianta franceză. Conde Nast (grup care mai are în portofoliul de brand Vogue şi Glamour în Franţa) a investit 10 milioane de euro în lansare şi are ca target de circulaţie 70.000 exemplare, cifră situată undeva pe la mijlocul circulaţiei revistelor "trash" şi a celor de nişă. Primul număr s-a vîndut promoţional cu 1 euro, iar următoarele vor costa vreo 4. De ce abia acum? "Pentru că piaţa revistelor masculine din Franţa nu era matură", explică Xavier Romatet (CEO Conde Nast), lăsîndu-ne mască.
Ca replică la ofensiva GQ, revista generalistă masculină L'Optimum (editions Jalou) s-a rebrandat vîrtos, investind în relansare 2 milioane de euro şi a fandat, reducîndu-şi preţul de la 3.95 la 1 euro. Ei speră ca de la 44.000 cît vînd acum, să crească la 300.000 în 2008.
Iată o piaţă serioasă, în care bobîrnacele au valoare de croşeu, iar lansările şi relansările sînt seismice.

NB: GQ îşi va lansa şi ediţia romana în toamna acestui an, apariţie aşteptată cu interes de toţi publisherii de masculin de la noi. Vom vedea cît de seismică va fi.

Ce vroiam să spun este că mi-a plăcut teaserul campaniei tv al GQ (pronunţat "djikiou", vorba francezilor):

marți, 4 martie 2008

PLAYBOY Party #2

Am restanţă o poveste despre petrecerea PLAYBOY de săptămîna trecută. Cititorii îşi vor da seama că am un unghi de vedere partizan şi mă vor ierta pentru subiectivitate. Eu m-am simţit foarte bine, poate şi pentru că aveam un sentiment al apartenenţei care nu era dublat de nici o îndatorire organizatorică. Lucrurile au fost din belşug, frumos prezentate, frumos servite. Mai puţin mîncarea care, oricum, ar trebui suprimată din desfăşurătorul oricărei petreceri.

Paranteză: mîncarea ca climax al unei petreceri îşi are sorgintea în foamea funciară predecembristă şi a fost ridicată la rang de instituţie de petrecerile şi lansările postdecembriste, cînd jurnaliştii erau lesne mituibili cu vreo pulpă de pui la capac, ori (culmea rafinamentului!) cu bulete de caşcaval. Foamea reverberează şi astăzi şi e uşor de observat în hărnicia cu care invitaţii unei petreceri (oamni cu stare şi statut, altminteri) dau din coate să ajungă la acel punct G al petrecerii care este masa cu bufetul suedez. Somon pe beţişor, frigăruie de vită argentiniană cu caise confiate (deh, ne-am emancipat), pommodori stacojii şi flasci, bruschete cu ciuperci de pădure, orez cu legume şi şofran, mozarella tăiată savant, julieni de legume transgenice, fructe etajate la limita gravitaţiei, toate se prăvălesc în înghiţituri mari, într-o ordine dată strict de accesul precar, de grămadă de rugby, la merinde. Toată lumea ştie că mîncarea este în cantităţi limitate (cum altfel?), astfel încît prima oră a unei petreceri este invariabil populată de rumegători care socializează proiectînd la distanţe variabile schije lipicioase de bol alimentar. La lansări, e invers: lumea stă jos, cu mîinile în poală, mimînd atenţia, dar, de fapt, apreciind distanţa dintre ei şi masa din colţ cu vaste vase de inox acoperite cu hîrtie cerată, şi alcătuind planuri şi posibile rute de atac. Terminarea speech-ului este ca un foc de armă imaginar care dă startul asaltului la redută. Spectacolul e de fiecare dată funambulesc.

Revin. La petrecerea PLAYBOY, băutura se putea procura fie de la barmani fie din lungile containere din mijlocul încăperii, pline ochi cu gheaţă, sticle şi fructe, într-o devălmăşie plăcută. Mi-au plăcut barurile luminoase în alb şi roşu şi m-a uimit faptul că n-au putut fi procurate decît din îndepărtata Belgie.





Au venit multe personaje mondene, lideri din business, jurnalişti de top şi fete de Bamboo. Gina Pistol a fost şi de data asta preferata mea, cu rochia neagră, severă, croită la milimetru pe curbele de Venus, chiar dacă Andreea Spătaru tindea asimptotic la perfecţiune, arborînd un decolteu aiuritor.





Iepuraşii au fost omniprezenţi şi, ca de fiecare dată, invitaţii şi-au făcut sute de gigabytes de fotografii cu ele.





Atmosfera generală a fost foarte bună, petrecerea a fost un succes pentru brand şi a beneficiat şi de contextul unei inexplicabile penurii de evenimente de amploare (după cum spuneam, amploare înseamnă un buget de mai bine de 100.000 de euro). Lumea a fost fericită, a dansat, a supt cu paiul şi a socializat ca-n vremurile bune, cînd se-nşirau petrecerile tari ca mărgelele pe aţă.





Mă temeam că Palatul Colosseum aka Bragadiru va fi neîncăpător şi aşa a şi fost, însă aglomeraţia nu a depăşit nici un moment nivelul admis.





Au fost tăiate imense torturi aniversare, din care lumea a constatat cu dezamăgire că nu a ieşit Nicoleta Luciu (aflată la acea oră la Sibiu, la concert).




Trupa de soft jazz cu influenţe house şi gospel (say hallelujah!) adusă din aceeaşi îndepărtată Belgie a fost o revelaţie, chiar dacă acustica incintei lasă mult de dorit. Cîntăreaţa de culoare a animat cu rîvnă şi aplicaţie petrecerea pînă la ore mici, dînd nota de exotism necesară pentru ca petrecerea PLAYBOY să rămînă un reper în agenda de noapte a Bucureştiului.

vineri, 29 februarie 2008

Pati bar pe Mihai Eminescu

Ce pacat ca iPhone are o camera foto slaba! Altminteri, usurinta cu care se poate face lantul iPhone to Flickr to blog e remarcabila...

marți, 26 februarie 2008

PLAYBOY Party

Petrecerile PLAYBOY au fost dintotdeauna un important motor de imagine pentru brand. În Romania, ele au scris istorie in viaţa de noapte bucureşteană a primilor ani de dupa apariţia ediţiei autohtone. Toată lumea îşi doreşte să participe la o petrecere PLAYBOY, în parte pentru atracţia inexorabilă dată de miturile urbane. Formatul de petrecere PLAYBOY profesat la începutul ediţiei a fost cel potrivit pentru relativa secetă de petreceri din vremea respectivă (cele care erau, nu aveau un format, fiind un prilej de băut & mîncat ca la concurs). A mai ajutat şi selecţia strictă a invitaţilor precum şi codul vestimentar. Cred, totuşi că principalele motive de atracţie sînt miturile urbane (absurde, de cele mai multe ori - "am auzit că aduceţi o actriţă porno să facă o demonstraţie pe scenă") şi proximitatea fetelor frumoase, cu costume de iepuraş.

Mîine, PLAYBOY Romania sărbătoreşte 100 de ediţii mioritice cu o petrecere aniversară. Relatări, ecouri şi, sper, poze, aici.

luni, 25 februarie 2008

No Country for Old Man, man! #2



Anticipam aici (chiar înainte să fie nominalizat!) că Javier Bardem o să ia Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar. Lucrul s-a întîmplat în urmă cu cîteva ore. Cu statueta în mînă, proaspătul premiat a agrăit:
"Wow. Pe bune, e fantastic. E o onoare pentru mine să iau premiul ăsta. Vreau, şi o să vorbesc repede. Le mulţumesc fraţilor Coen pentru că au fost suficient de ţicniţi să creadă că pot să fac aşa un rol şi pentru că m-au pus să-mi fac una din cele mai oribile freze din istorie.
Aş vrea să împart premiul cu toţi actorii din distribuţie; cu marele Tommy Lee Jones, cu marele Josh Brolin, cu marele Kelly MacDonald. Şi aş mai vrea să dedic premiul mamei mele, căreia o să-i vorbesc în spaniolă: Mama, esto es para ti. Esto es para tus abuelos, para tus padres, Rafael y Matilde. Esto es para los comicos de Espana que han traido la dignidad y el orgullo a nuestro oficio. Esto es para Espana. Y esto es para todos vosotros." (traducerea mea, sursa oscar.com)

Nu e dulce? Omul ia un premiu Oscar pentru un rol de criminal atroce cu privire de fiară şi i-l dedică mamei.

În afară de Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar, filmul a mai luat aşa:
- cel mai bun film
- cea mai bună regie
- cel mai bun scenariu (adaptare)
, adică aproape toate premiile importante de anul ăsta.

Nu m-am entuziasmat degeaba....

joi, 21 februarie 2008

Kellie butelie

Rînjim de fiecare dată, cu satisfacţie nedisimulată, cînd aflăm despre prostia cronică a americanilor. E scandalos cum confundă ei, vai, Budapesta cu Bucureştiul, prizonieri - vezi bine - ai egocentrismului celei mai puternice naţiuni. Americanii? Nişte piftii ignare, îmbrăcate neglijent, cu tricouri lălîi şi blugi cu genunchi. Trestii gînditoare? Mai pardon, dom' Pascal! Nici trestii nici gînditoare. Şi mai luăm o gură de bere după care ne ştergem cu mâneca autosuficienţei şi rîgîim mulţumiţi de cît de livreşti ne sînt trimiterile. (asta pe post de monolog)

Face furori pe youTube acest pasaj dintr-o emisiune-concurs, în care blonda Kellie Pickler de la "American Idol" confundă Europa cu o ţară. So what? Aş vrea să văd o emisiune Ianţu-like, în care să i se pună unei dive autohtone întrebarea "Ce stat american are capitala la Madison?" Să vedem ce răspunde.



Kellie profesează o prostie benignă, vecină cu naivitatea, o prostie NEAGRESIVĂ. Prostia benignă e adorabilă de cele mai multe ori (mai ales dacă e vorba de o tipă mişto). Kellie reuşeşte şi un joc de cuvinte: în confuzia ei dintre "Hungary" şi "hungry", introduce - delicios - culinarul "Turkey".

Mi se pare mult mai urîtă prostia agresivă românească, din prime time, ca să nu mai vorbim de văditele diferenţe fizice dintre Kellie şi Vanghelie.

International Herald Tribune dedică fenomenului imbecilităţii made in SUA un interesant articol. De fapt asta vroiam să spun, şi nu ştiam cum.

luni, 18 februarie 2008

snow drift

Ca un criminal la locul faptei, m-am intors pentru un tete a queue la Snagov, unde mai mersesem cu un M3. Nu mai era atîta zapadă. Am fost cu maşina mea. Le-am deranjat avîntul copulator amorezilor de pe malul lacului (surprinzători de mulţi pentru gerul de afară).



Restanţă de la BMW M3. Asta e poate cea mai buna poza facuta in conditii de lumina precara (viscol) de un tip de la freelancer.ro:

vineri, 8 februarie 2008

Bond

Răsfoiesc, pentru un proiect editorial, interviurile date pentru ediţia americană PLAYBOY de diverşi actori. Şi ce găsesc? Un interviu cu Sean Connery din 1965, cînd deja făcuse trei din cele cinci producţii Bond care l-au consacrat. Ce se întîmplă? Anul era 1965, oamenii erau slobozi la gură şi feminismul se discuta în stadiul de surority, prin pivniţe. Astăzi, pentru o astfel de declaraţie, îţi iei catrafusele şi pleci înapoi în Scoţia:

"PLAYBOY: Ce părere ai despre bruscarea femeii, aşa cum Bond e silit uneori să facă?
SEAN CONNERY: Nu cred că e nimic anormal în a lovi o femeie - chiar dacă nu recomand ca lucrul să fie făcut în acelaşi fel în care se loveşte un bărbat. O palmă e justificată dacă toate celelalte alternative eşuează şi dacă femeia a fost avertizată. Dacă o femeie e isterică sau o ia razna încontinuu, atunci aş face-o."

PLAYBOY US, November 1965 (traducerea mea)

vineri, 1 februarie 2008

PLAYBOY Franţa

În luna noiembrie, ediţia franceză a PLAYBOY s-a repoziţionat radical şi s-a şi relocat de la Marsilia la Paris. Efectele au fost spectaculoase. De la o ediţie ternă, fără nerv şi culoare, a devenit o revistă excelentă, de lux, de citit din scoarţă-n scoarţă, cu cronica literară scrisă de Frederic Beigbeder, pictoriale care arată un alt tip de feminitate decît mult (prea) frecventatul pin-up made in America si interviuri cu mari artisti semnate, de obicei, de Yan Ceh, noul redactor şef al ediţiei. Revista reinterpretează spiritul PLAYBOY într-o cheie artistică, dîndu-i mai multă greutate şi miez. Diferenţa dintre ediţia franceză şi cea americană este, dacă vreţi, similară cu cea dintre cinematografia europeană şi cea hollywoodiană.

Numărul din decembrie conţine un interviu cu Philippe Sollers, scriitor celebru în Franţa, dar aproape necunoscut la noi, cu o abordare a sexualităţii similară celei a lui Picasso:

<<PLAYBOY: Aveţi vreo imagine, vreo amintire specială legată de sex, o situaţie care vă revine mereu în minte?
SOLLERS: Da, o prostituată pe care mi-o amintesc făcînd trotuarul. Nu împlinisem 18 ani şi tipa mă asalta repetînd insistent că vrea să "lucreze" pentru mine. Mi-a făcut o cravată excelentă dealtfel (cravatte - sex printre sîni, nota mea). Altminteri, am avut numeroase aventuri, de cele mai multe ori cu spanioloaice.
PLAYBOY: Bordelurile de astăzi nu mai sînt ce erau o dată...
SOLLERS: Nu mai sînt deloc. Prostituatele din Barcelona, unde am petrecut momente de încîntare, erau fete absolut delicioase. Şi amuzante. Mă tem că astăzi totul a fost igienizat în stil american sau nemţesc. Adevărata educaţie se capătă totuşi la bordel, nu la şcoală, aşa cum a explicat magistral şi Picasso în Domnişoarele din Avignon - care era, de fapt, numele unei străduţe din Barcelona unde el şi-a făcut "studiile".>>

PLAYBOY, Decembrie 2007, Ediţia franceză
(traducerea mea)

miercuri, 30 ianuarie 2008

Dansul grătarelor

Am admirat întotdeauna prospeţimea lingvistică a cuvintelor şi expresiilor argotice. De curând, am auzit, de la un personaj emblematic pentru registrul argotic, o expresie strivitor de juicy.

Reproş aruncat femeii ingrate, care a fost făcută "doamnă" de respectivul:
"Cînd te-am luat, îţi dansau grătarele-n frigider!" (E vorba de rafturile dispuse la distanţe ajustabile în interiorul frigiderului)

Se aşterne tăcerea.

marți, 29 ianuarie 2008

Glamour, glamour...

Fetele de la GLAMOUR mi-au pus două întrebări la care a trebuit să răspund în scris, prevalîndu-mă de funcţia de Redactor Şef Adjunct la PLAYBOY. La alte întrebări au mai răspuns Mihai Dobrovolski, Cătălin Matei şi Mihai Ghiduc şi astfel s-a pus de un material de tip testimonial. Pe ale mele, le redau mai jos, aşa cum le-am răspuns.
Ele au apărut în numărul pe februarie al susnumitei reviste pentru femei.

"1. Cum il fac pe un tip care imi place sa ma invite in oras?

După cum şi peştera hoţilor lui Ali Baba funcţiona după principiul parolei rostite corect şi hotărît, şi bărbaţii au parole şi cuvinte cheie de a căror eficienţă veţi fi mirate. Mintea unui bărbat e atît înspăimîntător de simplă cînd vine vorba de invitat în oraş, încît toate resorturile interioare care se screm la unison, dramele deciziei dublate de insomnii rebele şi petalele smulse meditativ margaretei sînt poveşti de adormit copiii. E suficientă colocaţia “sex oral” sau – de ce nu? tot nu vă costă nimic - “sex total” şi urechea mascului se ciuleşte a invitaţie în oraş. În altă ordine de idei, femeile în pas cu vremea ar trebui, de asemenea, să fie la curent cu ultimele tendinţe în materie de bărbaţi. E clar că industrializarea furibundă, găurile din şosete şi din stratul de ozon precum şi diversele noxe ne-au zdruncinat atît de mult masculinitatea încît dilemele ne sînt mai mari ca niciodată. Ne bucurăm ca nişte copii cînd sîntem invitaţi în oraş de gagici (şi plătesc ele!), avem unghiile date cu lac incolor, ne cîntărim şi deprimăm în fiecare dimineaţă, folosim măşti hidratante şi n-am mai dărîmat de multişor tencuiala vecinilor cu tăblia patului. În Japonia, idealul de frumuseţe masculină este un tip famelic, emaciat, (maximum 65 kg!) cu blugi cu talie joasă şi tunsoare în trepte. Fetele, în schimb, sînt bine dezvoltate, trupeşe şi guralive şi nu li se pare nimic anormal că iubiţii lor încep să fie mai mici decît ele şi să le împrumute hainele din şifonier. De exemplu, Lad Musicians, firma de ţoale a designerului nipon Yuichi Kuroda nu ţine măsuri pentru bărbaţi mai grei de 63 de kg. Ghiciţi cine pe cine invită în oraş, la Tokyo! Aud?


2. Cum pot sa imi dau seama ca am de-a face cu un aventurier?

De obicei, acest adevăr trist iese la iveală cînd e prea tîrziu, himenul e franjuri, iar materialele compromiţătoare foto+video sînt pe cardul lui de memorie. Dacă ţii, însă, cu tot înadinsul să afli adevărul gol-goluţ, într-un stadiu intermediar, poţi proceda în felul următor: să zicem că hăndrălăul pe care îl bănuieşti de gînduri ascunse face duşul postcoital. Totul e roz, orgasmele s-au înşirat ca mărgelele pe aţă şi omul a fost şi atent la postludiu, deşi, cu mîna cu care te încolăcea, butona la tv pe şestache. Se ia o sticlă de vodcă, una de vin şi una de bere, se amestecă cele trei licori şi se obţine un soi de sangria a sincerităţii care poate fi înnobilată cu bucăţele de măr sau cubuleţe de portocale, scorţişoară şi alte ierburi, după imaginaţie. Se scrumează cam 2-3 ţigări în bolul respectiv, mestecînd tot timpul pentru omogenizare. Se pot rosti şi diverse descîntece, din cărţi de profil, pentru sporirea efectului. Cînd impostorul iese din baie fredonînd degajat (de exemplu, „Big girls, you are beautiful”), a se întîmpina cu o halbă din susnumita licoare. Cum nu vrea să bea? Ce fel de femeie sînteţi dvs? A! Puteaţi să-l convingeţi mai uşor înainte de partida de sex? Păi aşa ziceţi! Nici o problemă, încercaţi în momentul pe care îl consideraţi cel mai prielnic. Principalul e ca omul să bea între 1 şi doi litri din poţiune, pentru ca sinceritatea să fie maximă. După îngurgitare, o să înceapă să dea ochii peste cap şi să deschidă gura ca peştele. Nu intraţi în panică! E efectul vălului de sinceritate care l-a pălit şi, cu ultimele rămăşiţe de luciditate, îşi dă seama de dezastru. Acum intraţi în scenă dvs, doamnă, cu replica următoare, rostită în faţa ochilor lui, ca să vă poată citi buzele în caz că nu mai aude: „Gelule, eşti un aventurier, mă?”. Răspunsul va fi unul sincer."

duminică, 27 ianuarie 2008

Radio Bucureşti

Dacă pînă acum mai aveam ezitări dacă să pun Radio Bucureşti (98.3 FM) pe frecvenţele favorite, azi am fost cucerit definitiv de calitatea programului de după amiază. E vorba de drama Zarazei şi a lui Cristian Vasile, scrisă (impecabil!) şi citită la microfon de Mircea Cărtărescu şi punctată cu melodiile interbelice ale nefericitului amant.

Ascult Radio Bucureşti de mult, de cînd am constatat că au un program de Jazz (vinerea seara), unul de blues (joi, parcă), iar că cel de rock, featuring Lenzi Chiriac, e duminica. Băieţii care fac politica editorială a postului sînt foarte vioi, trimiţînd mesaje ţintite în loc de compotul muzical deseori indigest al posturilor private care, în goana după crearea de spaţii publicitare cît mai apetisante, uită de ascultători. În plus, pe Radio Bucureşti nu prea e reclamă, există emisiuni cu concept, iar ştirile despre Bucureşti sînt foarte relevante şi la obiect.

Top 3-ul meu în acest moment arată aşa:

1. RFI
2. City FM (pt muzică) & Guerilla (pt vorbe)
3. Radio Bucureşti

Apreciez şi playlist-urile mai noului apărut, Smart Fm, dar mai e pînă intră în top.

marți, 22 ianuarie 2008

And the nominees are...

Adineauri s-au dat publicităţii lista nominalizărilor pentru premiile Oscar. După cum mă aşteptam, No Country for Old Men a primit 7 nominalizări, printre care şi cea pentru cel mai bun actor în rol secundar (Javier Bardem, vezi mai jos), cel mai bun film şi cea mai bună regie. Lista completă a nominalizărilor este aici.

Toată lumea se oftică din cauză că 432 nu a fost nominalizat la cel mai bun film străin, iar eu nu fac excepţie.

No Country for Old Men, man!

E foarte greu să creezi un personaj negativ valabil. Costă mult mai mult decît un erou reuşit şi e rezultatul unui efort scenografic important. Doctorul Hannibal Lecter (The Silence of The Lambs) a fost o revelaţie pentru spectatori, mai mult decît Bourne, Batman şi Rambo la un loc. Michael Knox (Natural Born Killers) a dat fiori lumii întregi. La fel şi Doctorul Lawrence Gordon (Saw) care însă şi-a mai pierdut din thrill prin inflaţia de sequel-uri.

În No Country for Old Men, fraţii Coen dau viaţă unui personaj negativ de Oscar.



Criminalul psihopat (cum altfel?) - Anton Chigurh - are vînă, metodă, principii, şi nu vorbeşte prea mult. E dotat cu un tub de oxigen - armă letală - şi îl ajută foarte mult faţa imobilă şi privirea fixă, cu efect paralizant. Ce diferenţă între Javier Bardem-ul din Carne Tremula sau Mar Adentro şi cel din No Country for Old Men! După Banderas şi Gael Garcia Bernal, din Spania se scoboară, iată, un alt mare performer.


Un film în care prestaţia excepţională a lui Tommy Lee Jones (county sheriff) este umbrită de personajul negativ (care şi cîştigă!), iar Woody Harrelson moare în al treilea cadru în care apare, nu poate fi ceva obişnuit. Păcat că Josh Brolin (personajul pozitiv cu nume texan - Llewelyn) nu reuşeşte să închidă prea bine triunghiul, fiind cam neconvingător în rolul de loser_ex_Nam_dar_dur_de_nu_se_poate. Nu s-au făcut încă nominalizările la Oscaruri, însă pariez oricît că atît filmul cît şi actorul (în rol secundar!) o să ia premii.

luni, 21 ianuarie 2008

Xmas fashion pictorial

Întrebare: Ce făceam eu în preajma Craciunului, în subsolul boltit al vilei PLAYBOY din Romană, costumat ca un cioclu (mai pardon, Men In Black!) cu un foen în mînă şi privirea ascunsă de lentile cu protecţie UV 100% (deşi nu era nevoie)?




Răspuns: făceam, la mişto, pe modelul, împreună cu toţi masculii din redacţia PLAYBOY, pentru un pictorial de fashion apărut în ediţia aniversară 100 care se găseşte încă pe tarabe.


Hint: În benzinăria MOL de la ieşirea din Sibiu, singurele două exemplare pe care le aveau erau desfăcute din ţiplă, aşa că cei care nu-şi permit să o cumpere ştiu unde să meargă la răsfoit.

joi, 17 ianuarie 2008

Re-ve-li-on!, Re-ve-li-on!

Prima istorie de vacanţă nu e o aventură ci o mezaventură. Revelion la Viena, după un drum istovitor (dintr-o bucată), cu ceaţă, polei, ieşiri uşoare în decor şi accelerări in extremis, TIRişti indolenţi care ar face orice să-şi alunge plictisul, bref, le bordel. Ajung, graţie GPS-ului (o invenţie la fel de revoluţionară şi utilă precum e şi telefonia mobilă), pe Shelleingasse şi parchez elegant, cu podul palmei, la numărul 7. Memorez (ca de fiecare dată) modelul maşinilor care mă flanchează (merţ ML şi nissan Micra) şi-mi văd de treabă. În ajun de an nou, pe la 8 seara, lumea se ferchezuia şi-şi dedea cu briantină. Am ieşit şi m-am dus la maşină să iau oarece. Între merţ şi nissan adăsta un hîrb de Lancie. Sylvie, nicăieri. Clipesc des, mă ciupesc de braţ şi-mi doresc să mă trezesc din somn. Nimic. Brusc, şniţelul vienez pe care-l îngurgitasem se face ghem. Mă duc, ca un somnambul, pînă la capătul străzii (am asigurare, am asigurare, am asigurare!) şi înapoi (poate mi-au făcut amicii o glumă şi au mutat-o!).

Nu-mi făcuseră nici o glumă, vai. Sun la poliţie, la urgenţe, la salvare, la 112, la 898989, în speranţa că maşina fusese ridicată de poliţie (dar de ce?). Obţin un număr de la o societate care se ocupă cu ridicatul maşinilor parcate aiurea.
-Is it a silver Civic? mă întreabă, providenţial, nemţălăul. Is here, you can come pick it up whenever you want, we're open around the clock.
-I'll be there tomorrow, zic, uşurat.
-No problem, it will cost you 214 euros. Happy new year!

RE-VE-LI-ON!, RE-VE-LI-ON!, RE-VE-LI-ON! (cînt cu jumătate de gură)

În prima zi a anului mă duc să o iau pe Sylvie, care petrecuse, ca o zdreanţă, noaptea de revelion în arestul poliţiei vieneze, curios să aflu de ce m-au ars.
-Cu ce am greşit?
-Aţi parcat în faţa unui garaj, la numărul 5.
-Moncher, am parcat la numărul 7, nu era nici un garaj acolo! Vă arăt locul!
-Vorbiţi cu poliţia. Ei au completat formularul în care scrie că aţi blocat accesul la numărul 5, unde e garaj. Reclamaţia a fost făcută de un Matiz cu numărul W xxxxxx.

Am mers şi la poliţie, să-mi explice. N-au reuşit. Într-o engleză aproximativă, susţineau că maşina a fost la numărul 5, cînd eu ştiam sigur că fusese la nr 7. M-am enervat, pentru că m-am simţit anchiulat. Imposibil să demonstrezi că ai parcat la nr 7. E cuvîntul tău contra cuvîntului lor.
-Păi e frumos, băi friţilor, să-mi luaţi maşina în ziua de revelion, numai pentru că e înmatriculată în România? Dumnezeii şi steaua voastră de scîrbe ariene!

Furia neputincioasă e cea mai rea specie. Am dat, turbat, ture pe străduţele limitrofe, să găsesc Matizul reclamant. I-aş fi scris o strofă din Doinaş pe portieră (cu cheia!), dar bănuiesc că era un Matiz cu colţi de argint, inventat de meschinăria agenţilor acefali.

miercuri, 16 ianuarie 2008

Şi cu mine 12, care-i şi întrece

La concursul, organizat de ele.ro, pentru desemnarea celei mai sexy duzini de bloggeri din Romania m-am clasat pe locul 12 din 126. E bine că am prins eşalonul fruntaş, totuşi...
Le mulţumim fanilor fără de care nu am putea exista, promitem să nu-i dezamăgim, sper să facem o figură frumoasă în acest retur de campionat, etc., etc., etc..

P.S. M-am întors din vacanţă. Revin cu detalii.