joi, 17 ianuarie 2008

Re-ve-li-on!, Re-ve-li-on!

Prima istorie de vacanţă nu e o aventură ci o mezaventură. Revelion la Viena, după un drum istovitor (dintr-o bucată), cu ceaţă, polei, ieşiri uşoare în decor şi accelerări in extremis, TIRişti indolenţi care ar face orice să-şi alunge plictisul, bref, le bordel. Ajung, graţie GPS-ului (o invenţie la fel de revoluţionară şi utilă precum e şi telefonia mobilă), pe Shelleingasse şi parchez elegant, cu podul palmei, la numărul 7. Memorez (ca de fiecare dată) modelul maşinilor care mă flanchează (merţ ML şi nissan Micra) şi-mi văd de treabă. În ajun de an nou, pe la 8 seara, lumea se ferchezuia şi-şi dedea cu briantină. Am ieşit şi m-am dus la maşină să iau oarece. Între merţ şi nissan adăsta un hîrb de Lancie. Sylvie, nicăieri. Clipesc des, mă ciupesc de braţ şi-mi doresc să mă trezesc din somn. Nimic. Brusc, şniţelul vienez pe care-l îngurgitasem se face ghem. Mă duc, ca un somnambul, pînă la capătul străzii (am asigurare, am asigurare, am asigurare!) şi înapoi (poate mi-au făcut amicii o glumă şi au mutat-o!).

Nu-mi făcuseră nici o glumă, vai. Sun la poliţie, la urgenţe, la salvare, la 112, la 898989, în speranţa că maşina fusese ridicată de poliţie (dar de ce?). Obţin un număr de la o societate care se ocupă cu ridicatul maşinilor parcate aiurea.
-Is it a silver Civic? mă întreabă, providenţial, nemţălăul. Is here, you can come pick it up whenever you want, we're open around the clock.
-I'll be there tomorrow, zic, uşurat.
-No problem, it will cost you 214 euros. Happy new year!

RE-VE-LI-ON!, RE-VE-LI-ON!, RE-VE-LI-ON! (cînt cu jumătate de gură)

În prima zi a anului mă duc să o iau pe Sylvie, care petrecuse, ca o zdreanţă, noaptea de revelion în arestul poliţiei vieneze, curios să aflu de ce m-au ars.
-Cu ce am greşit?
-Aţi parcat în faţa unui garaj, la numărul 5.
-Moncher, am parcat la numărul 7, nu era nici un garaj acolo! Vă arăt locul!
-Vorbiţi cu poliţia. Ei au completat formularul în care scrie că aţi blocat accesul la numărul 5, unde e garaj. Reclamaţia a fost făcută de un Matiz cu numărul W xxxxxx.

Am mers şi la poliţie, să-mi explice. N-au reuşit. Într-o engleză aproximativă, susţineau că maşina a fost la numărul 5, cînd eu ştiam sigur că fusese la nr 7. M-am enervat, pentru că m-am simţit anchiulat. Imposibil să demonstrezi că ai parcat la nr 7. E cuvîntul tău contra cuvîntului lor.
-Păi e frumos, băi friţilor, să-mi luaţi maşina în ziua de revelion, numai pentru că e înmatriculată în România? Dumnezeii şi steaua voastră de scîrbe ariene!

Furia neputincioasă e cea mai rea specie. Am dat, turbat, ture pe străduţele limitrofe, să găsesc Matizul reclamant. I-aş fi scris o strofă din Doinaş pe portieră (cu cheia!), dar bănuiesc că era un Matiz cu colţi de argint, inventat de meschinăria agenţilor acefali.

2 comentarii:

cronicaru' spunea...

najpa fratzie! dar acu', gandeste-te, ce sa faci tu cu 214 euri? io in praga am dat cedeaza de dreapta la o masina de politie desi aveam tot timpul din lume sa fac manevra. de, asa suntem noi romanii extrem de extremi de precauti. si baietii m-au oprit si mi-au cerut pe fata vreo 20 de euro, in coroane ca nu am farurile aprinse, in oras. si n-am vrut sa le dau 50 ca nu aveam schimbat in portofel si mi-era jena sa cer restul. asa ca mi-au pus pe chitanta fix 70 de euro. cea mai mare amenda. infractiunea- nu aveam farurile aprinse. da' lasa man ca acu suntem in europa si suntem frati :))

Catalin Mihaila spunea...

Eh, de la 70 de euro ai tai, cea mai mare amenda, si pina la 230 ai mei mai maninci de citeva ori in oras, cu lumanarici si vin de rezerva...
E trist, pentru că eu chiar credeam ca timpitul in cortectitudinea funciara a fritzilor astora...