vineri, 18 decembrie 2009

Avantpremieră Avatar la Samsung IMAX



Filmul e atît de puternic încît te face să crezi că o tipă de 4 metri, cu piele albastră, ochi de pisică şi coadă de lemurian e sexy.

Am fost la avantpremieră. Am primit loc la marginea rîndului deşi tipa care mi l-a dat mi-a făcut complice cu ochiul şi mi-a şoptit că îmi dă un loc bun. Corina Gontescu, PR-ul de la Cinema City mi-a spus că tehnologia IMAX face ca experienţa privitorilor să fie aceeaşi, indiferent de locul din sală. E fals din două motive, Corina: sunetul e descentrat la marginea rîndului şi subtitrarea e altoită pe film în aşa fel încît dintr-o parte se vede ciudat. Normal ar fi ca la IMAX filmele să nu aibă subtitrare care nu îşi găseşte cu nici un chip locul în volumul generat de tehnologia 3D IMAX. Să fie un spectacol în VO fără subtitrare. M'enfin.

Vorba lui Dinescu:băi, filmul e de-men-ţi-al! Nici un alt film nu mi-a oferit o senzaţie de imersiune atît de mare. E şi lung (2h50) - şi asta contează în ordinea imersiunii. Filmul mă aşteptam să mă spargă şi într-adevăr, mi-a căzut falca. Pandora e un univers excelent desenat şi populat de fiinţe care surprind la tot pasul. La nici un film animat nu am văzut atîta naturaleţe a mişcărilor, scene lucrate atît de mult, atîtea culori vibrante, peisaje care taie răsuflarea şi ridică cilii de pe mînă (pt cine are). E aproape orfevrerie ce a făcut James Cameron cu detaliile.



Scena cea mai emoţionantă a filmului (imho) e faza îmblînzirii Banshee. E prima scenă desenată 100% pe computer cu o încărcătură emoţională foarte puternică. It hammers you. Scena e impecabil pregătită, spectatorul are parte de un crescendo dozat fără cusur, nimic nu lipseşte şi nimic nu e în plus.
Povestea de dragoste e previzibilă, scena de sex de-a dreptul puerilă (aici Cameron ar fi punctat dacă ar fi intrat un pic în detaliul acuplării între Na'vi), dar povestea în ansamblu e generoasă, conturează bine şi alte personaje în afară de clasicii Bun & Rău şi lasă loc unui eventual sequel. Scenele de luptă în aer de mare efect. Sunetul se aude foarte bine, aproape că simţi unda de şoc a exploziilor.

Principalul merit al filmului Avatar e vizual. E cel mai tare film de imagine pe care l-am văzut vreodată.
Mulţumiri Samsung pt invitaţie.

marți, 15 decembrie 2009

Red District, Amsterdam


Cînd treceam în pas uşor prin Red District şi făceam window sex, pe canalul despărţitor plutea graţios o gaşcă de lebede. Sînt sigur că nu era o invitaţie pentru zoofili.
Cine a zis că prostituţia e murdară?

vineri, 4 decembrie 2009

Stats

Noiembrie 2009 Anno Domini:
  • fhm.ro - 49.668 unici (cf sati.ro)
  • playboyromania.ro - 107.157 unici (cf trafic.ro)

Gulp!

Tzone, zi-le, man, tu la oamenii aia să plece acasă că tot aia e!

luni, 30 noiembrie 2009

Deadly sins #13

Să vrei să votezi şi să n-ai cu cine.

miercuri, 25 noiembrie 2009

Mac banner

Îmi place nespus bannerul - brenduire Apple de pe NY Times. Nu clipoceşte ca un brad de Crăciun, nu se măreşte, nu nimic. Aşa stă. Cu toate astea, mi s-au lipit ochii de el instant.


marți, 24 noiembrie 2009

Deadly sins #12

Să fii PR de meserie şi să pui attach-uri de 20 MB la comunicate

luni, 23 noiembrie 2009

Glossy pe Twitter

Inerţia de care dau dovadă trusturile de presă puse în faţa asaltului digital e cel mai bine arătată de performanţele în social media. Numeri pe degetele de la două mîini publicaţiile care au înţeles/intuit forţa twitter-ului.

La capitolul glossy, situaţia e albastră. Există doar trei publicaţii (toate din Sanoma Hearst) care însă performează palid pe twitter. Ele sînt Story, Cosmopolitan şi FHM. Toate trei la un loc au mai puţini followeri decît PLAYBOY Romania singur (nemaivorbind de followerii duplicaţi)!

În fapt, ca să mă laud pînă la capăt, PLAYBOY Romania e liderul twitteristic al tuturor entităţilor media din Romania. Am întrecut Financiarul de ceva timp şi nu mai e nimeni deasupra.
Să-mi fie scuzată lipsa de modestie, dar mă plictisesc fără challengeri (FHM, se aude? Mişcaţi un pic! N-aţi mai postat nimic de pe 28 octombrie! La fel şi cu saitul ala - păi se poate să aveţi în octombrie ~jumătate din unicii noştri?)

Au scris mai pe larg despre conturile de twitter ale entităţilor media Comanescu şi Ulmanu.

vineri, 13 noiembrie 2009

Shake it, baby!

Ca să dau cu tăiere karmei personale care m-a împins totdeauna să evoluez printre femei (Facultatea de Litere, PLAYBOY), aseară am fost la un curs de barmani la Exquisite Bar Solutions. Karma a dat şi ea cu tăiere, în faţa barului fiind 6 (şase) tipe. Eram singurul băiat cursant. Erau aşa: Pyuric, Andressa, Sana Nicolau, Andreea Pietricel, Sorina Topceanu şi o colegă a ei de la Millenium. Un curs de bartending pentru bloggeri. Zoso nu era, Cabral ioc. Barem aveam cu cine bea...




Maestrul de ceremonii era Marius Gogoaşă, un tip cu vaste cunoştinţe în domeniu, cu carismă şi multe diplome pe pereţi. Nu ştiu ce i-au făcut fetele pînă să vin eu, dar cînd am ajuns, avea şliţul desfăcut. A stat cu el aşa pînă la sfîrşitul cursului (3 ore). :)

Cursul a fost excelent, ca un cocktail vodka tonic făcut cum trebuie (din care am şi băut vreo două). Am învăţat multe hinturi utile din care reproduc vreo cîteva mai jos:
  • Cea mai folosită bază alcoolică pentru cocktailuri e romul. Îi suflă în ceafă vodca.

  • Un long drink se prepară cu 1/2 alcool şi 1/2 alte chestii. Punct. Barmanii care vă pun în pahar 50-100 de alcool şi îl umplu cu suc pînă sus vă vînd apă de ploaie.

  • Paharul se umple cu gheaţă pentru a răci băutura şi nu a o dilua (lucru care se întîmplă mai mereu şi e cu atît mai grav cu cît în majoritatea barurilor gheaţa e din apă de la ghivetă). Pentru cocktailuri, se recomandă "gheaţa rece", la vreo -20 de grade.

  • O băutură alcoolică "zbătută" în shaker cu gheaţă e mai băubilă pentru că se "aerează", adică de se amestecă cu fine bule de aer care îl fac fresh. În fapt, ăsta e şpilul shakingului.

  • De aceea, un cocktail făcut la shaker are un termen de garanţie efemer: vreo 30 de secunde, vreme în care toate bulele de aer părăsesc lichidul care redevine amorf.

  • De aceea, un shaked cocktail e mai bine să fie băut la bar şi nu comandat la masă. Se răsuflă.

  • Un cocktail nu se bea cu paiul. Plasticul schimbă gustul. Sticla e sfîntă.

  • SKYY vodka e cea mai pură vodcă din lume. Apa folosită e purificată prin osmoză inversă, ceea ce face ca rezultatul să fie aproape 100% pur.

  • Gheaţa Evian e pentru cunoscători. Există.

Şi multe altele, cel puţin la fel de interesante.


La sfîrşit, băieţii de la Exquisite Bar Solutions şi-au arătat muşchii într-un spectacol de flair. Foarte bun campionul naţional, Vali Luca. Omul evolua entuziasmant, chiar dacă era neîncălzit.






Felicitări Millenium Communications (Sorina, you rule!), mulţumiri Cristalex (care mi-a dat un shaker foarte mişto!) şi bravo Exquisite Bar Solutions care sînt băieţi profy şi merită respect. Trebuie să mai vorbesc cu ei.

marți, 10 noiembrie 2009

Ramu Yalamanchi

Ramu Yalamanchi a venit la Bucureşti, a netezit .ro-ul pe genunchi ca Moromete pe bancnotă, l-a împăturit şi l-a băgat în buzunarul de la piept.

Şefii de triburi locale (Orlando, Stanca) au rămas cu gurile căscate la vederea galioanelor conquistadorului. Rotăruş îşi mîngîia alene barba şi rîdea părinteşte de pe punte. Avea la chimir vreo 65% din afişările din SATI. Următorul şef de trib se zbătea în mimicnicie, jucându-se în ţărînă cu cele aproape 4% din afişări din portofoliu.

Asta s-a întîmplat luna trecută, cînd hi5 a intrat în SATI (prin arbo interactive) şi a bulversat microuniversul internetului romanesc la fel cum a făcut Guliver cînd a călcat în Liliput. Citez de pe hotnews: "in septembrie si octombrie, hi5.com a inregistrat în .ro cu 60% mai multe pagini vizualizate decat toate celelalte siteuri impreuna". Cum să te baţi cu aşa un balaur?

Aseară, m-am întîlnit cu Ramu Yalamanchi, comandantul şi fondatorul galionului care a ridiculizat netul din Romania. E un om atît de simplu după vorbă, după port, încît te întrebi cum se poate să fii milionar şi în dolari şi în "absolut unici" şi să fii atît de modest. Cum e posibil să fii atît de atent şi de cooperant cu un fotograf de 20 de ani cu pantalonii în vine? Cum să accepţi să fii făcut geek de un redactor de revistă glossy (eu) fără să-i torni cafeaua în cap? Nici o grimasă, nici o fiţă, tot timpul zîmbitor, deschis şi cooperant? Cum se poate?
Cea mai "outrageous" cheltuială pe care a făcut-o în viaţa sa de milionar a fost o bicicletă Specialised Ruby. Cîteva mii de dolari.

N-are Bentley, n-are vilă P+2 şi nici ghiul.

Felicitări şi mulţumiri Arbo Interactive care a făcut mişcarea anului şi m-a ajutat să cunosc un onliner pur-sînge şi un om cu adevărat liber.

luni, 2 noiembrie 2009

Deadly sins #11

Să alcătuieşti un buletin de ştiri aşa:

Ştirea 1: "Mai multe locuri de muncă, o monedă stabilă, stîrpirea corupţiei bla bla bla, a declarat Traian Băsescu aflat într-o vizită la Iaşi"
Ştirea 2: La Teheran, un cetăţean a ... (completaţi voi spaţiile)
Ştirea 3: La această oră se înregistrează 4 grade la Bucureşti, 2 la Braşov, etc. etc.
Mulţumim pentru atenţie, la revedere.

(Buletin de ştiri la Radio Romania Actualităţi sîmbătă 31 oct, seara la 8)

P.S. La mulţi ani Radio Romania care a împlinit 81 de ani!

marți, 27 octombrie 2009

Deadly sins #10

Să asociezi Parisul cu State.

joi, 22 octombrie 2009

The Playboys

Heineken a făcut încă o dată cinste (dar pînă cînd?) cu ocazia meciului Real-Milan din Champions League. Înainte de meci, s-a organizat un campionat de fotbal de masă, joc numit în mod abuziv şi fussball (adică fotbal pe nemţeşte).




Echipă n-aveam. Paul Breazu a postulat sictirit că-l plictiseşte jocul (îl vedeti în planul 2, strivind o tigarã). Pe mine mă mînca palma deşi nu am jucat decît de două ori în viaţă. Am mai găsit un ronin ca mine şi am alcătuit echipa The Playboys. M-am întristat cînd am aflat că nu e voie cu ghiolbănelile mele cu care mai reuşeam să marchez (răsuceşti repede repede din mînerul ăla pînă cînd o plezneşti). Altminteri, în afara acestor artificii mnemotehnice şi ale hazardului, valoarea mea ca jucător de fussball e nulă. Partenerul meu era încă şi mai slab pregătit.



Evident că am îngenuncheat fără drept de apel grupa de 4 echipe, am cîştigat sec semifinala cu vreo 10-3 (hu hi!) şi am jucat finala campionatului de 8 echipe cu cea a Evenimentului Zilei (evz, vă dau link, ok?).

Treaba stă aşa: băieţii de la evz au masă de fussball la redacţie şi joacă în fiecare zi. Nu că nu s-ar munci acolo... Targetul nostru era să înscriem măcar un gol în finală. Am reuşit să marchez golul de onoare în ultimele 5 secunde ale meciului, printr-un efort de concentrare supraomenesc. Tabela arăta 9-1. Am ieşit pe locul doi şi am cîştigat o umbrelă. Hu hi.

M-am distrat foarte mult. Mulţam fain, Heineken.

P.S. Heineken, cînd mai organizaţi vizionări de meciuri în Champions League, de ce nu încercaţi să prindeţi TVRHD? Se vede aproape la fel de bine ca bulgarii pe vremuri.

miercuri, 14 octombrie 2009

Top 5 romanian hits

Top 5 piese romaneşti (leapşă de afternoon de la Simona)

1. Roşu şi Negru - Alfabetul (demenţial şi videoclipul, nu trebuie ratat)
2. Phoenix - Mugur de fluier
3. Iris - Cine mă strigă în noapte
4. Timpuri Noi - Mistreţul (fuga prin porumb)
5. Ilie Micolov - Dragoste la prima vedere :)

Au ratat topul la mustaţă Aurelian Temişan cu O poveste din vest (n-am găsit pe nicăieri piesa) şi Angie Similea cu Omleta din ouă de broască ţestoasă Hu hi.

Simona Tache, Şeremet, vă pasez această leapşă.

P.S. Pentru fanii adevăraţi recomand Naţional FM care s-a rebrenduit pe muzică romanească.

marți, 6 octombrie 2009

Concert Europe featuring Eliade Ochoa

În ultimele zile am fost la două concerte: Europe şi Eliade Ochoa.
Pe rînd, cronologic: Europe a cîntat în Fratelli, la petrecerea anuală Jack Daniels. Au fost mai buni decît mă aşteptam şi au reuşit să anime fain publicul nespecialist din lăcaşul de pierzanie. Au ieşit, evident, pe The Final Countdown, după bifarea tuturor hiturilor. Remarcabil! Au reuşit să mă aducă în zona pogo (în buza scenei) pe la jumătatea concertului. Lîngă mine, filma cu telefonul mobil Delia Matache. Hu hi.


Concertul lui Eliade Ochoa a fost, cred, cîntecul de lebădă al succeselor de casă din Romania marca Buena Vista Social Club. Sala Palatuluia fost pe jumătate plină (sau pe jumătate goală), exact cînd a cîntat un membru veritabil al trupei şi nu diverşi muzicieni cubanezi care se vînd sub ilustra titulatură. La precedentele cîntări Buena Vista, sala gemea. Eliade a cîntat bine, dar concertul a fost slab, fără nerv şi thrill. Odinioară, la concertele Buena Vista, cadeţii de la Academia de Baile a lui Willmark îşi exersau entuziaşti coregrafiile printre stalurile sălii. Acum, printre rînduri bătea vîntul. Un singur domn executa un pas de bază într-un colţ.


Cred că publicul roman are o problemă cu receptarea acestui tip de muzică. Ea se dansează şi, prin consecinţă, se trăieşte. Aseară, am văzut un public de Cesaria Evora la un concert de salsa. Vorba unei amice care a inventat oximoronul suprem: "Dansaţi, bă!"



luni, 5 octombrie 2009

PLAYBOY to outperform BMW on Twitter

În iulie, am făcut o prinsoare cu amicul Şeremet. Că o să-l întrec la followeri pe twitter. El se dă pe BMWRO, eu pe PLAYBOY_Romania.

Nu prevedeam că o să dureze aşa de mult, însă pe 3 octombrie s-a întîmplat: l-am ajuns din urmă la frumoasa sumă de 1426 de followeri. Între timp, trendurile de creştere s-au mai schimbat, urmărirea căpătînd în cîteva rînduri accente dramatice (cine stătea pe malul piscinei, în vacanţă, şi-şi frîngea mîinile? Eu). De cîteva ori, m-am apropiat la doar 3 sau la 5 followeri distanţă, după care Alex a apăsat butonul M şi s-a distanţat din nou. A fost greu, dar am înfrînt. La această oră, situaţia stă aşa:



La data respectivă, pentru că trendurile mi se păreau previzibile (greşeală!), am făcut şi un concurs. Nu l-a cîştigat nimeni, pentru că toată lumea (inclusiv eu) credea că va fi mai uşor decît a fost. Vom bea din nou ceaiuri de ghimbir singuri şi trişti.

Îl felicit şi îl respect pe Alex Şeremet pentru abnegaţie şi dăruire.

miercuri, 30 septembrie 2009

Deadly sins #9

Să dai cu dragă inimă 25 de euro sau mai mult pe o sticlă de vin la orice restaurant din lume, însă la Bucureşti să ţi se pară scump 50 de lei pe un chilian corect.

luni, 28 septembrie 2009

Se sparie gîndul

Un site de content.




Bat pariu că toate sînt campanii cpc. Deci e nevoie de call to action, nu?

vineri, 25 septembrie 2009

BCR Open Tour

Excelent meciul demonstrativ de aseară de la BCR Open Tour dintre Năstase/Pavel şi Noah/Bahrami. Savuros. Tribune pline. Oameni frumoşi. Mulţumesc Heineken care m-a invitat. Am rîs ca la o comedie bună.


luni, 21 septembrie 2009

Like a virgin

Simona Tache lansează o leapşă în grup, prima ei leapşă. Printre cei nominalizaţi mă număr şi eu, deci îmi voi da silinţa să răspund.

Întrebarea este “Ce ați făcut săptămâna asta pentru prima oară în viață sau pentru prima oară după foarte multă vreme?”

Eu am făcut aşa pentru prima oară: am participat în mod activ la prima repetitie a trupei muzicale unde sînt toboşar amator. Trupa se numeşte Les Racailles (numele nu e definitiv) şi îi are în componenţă pe colegii şi prietenii mei de la Academia Romană (Radu, Dan, Alin) + eu.

Fiind prima repetiţie şi lipsindu-ne coeziunea şi mie tobele, eu am interpretat la o baterie imaginară, am chibiţat serios şi mi-am întrebuinţat corzile vocale ruginite, făcînd risipă de decibeli. Atenţie la partea a doua a filmului unde intervin vocal din spatele camerei de luat vederi şi surprind neplăcut timpanele. A se asculta la un volum mediu spre mic.




Deea, cîinele mascotă al trupei, a avut o evoluţie psihologică previzibilă: la început a mimat interesul pentru arpegiile noastre şchioape, apoi a cuprins-o blazarea care s-a transformat curînd în lehamite (vezi poziţia ei de mai sus). Ultima fază, cînd parcurseserăm deja cîteva decenii muzicale şi am ajuns la Doors, a fost un semn clar că ar trebui să ne oprim: Deea, la capătul puterilor, începuse să composteze convulsiv o pernuţă, închipuindu-şi că e vorba de clapa lui Dan, bassul lui Alin sau chiar de tobele mele imaginare.



Pentru că mesajul Simonei este unul demn de reflecţie, pasez această leapşă textierului Florică Dumitrescu, Simonei Rădoi şi lui Tudor Dăescu, care vor avea sau nu bunăvoinţa să răspundă.

marți, 15 septembrie 2009

Deadly sins #8

Să fii nervos din fire şi să nu-ţi pui la maşină numere preferenţiale inspirate: FUG, NFS, BYE, sau mai injurioasele MUE, JAP, BAH, STF (cu declinarea de politeţe SVF).

joi, 10 septembrie 2009

Primul e-mail de pe Lună

Ieri, la o conferinţă de pre presă, am avut un moment în care mi-am dat seama de cîtă vreme am pierdut uitîndu-ne în jos, la Iliescu, Băsescu, Oprescu, Nikita (continuaţi voi lista), în loc să ne uităm în sus, la stele.

(Sînt într-o perioadă în care am făcut, fără să-mi propun, un experiment interesant. M-am uitat o săptămînă doar la CNN şi BBC. Cînd am dat pe Realitatea şi Antena 3 m-a buşit rîsul şi, printre lacrimi de plîns, am oprit aparatul.)

Revenind, ieri s-a făcut o gaură în plafonul gros de nori cumulus şi o rază de soare a străpuns nimicnicia generală: o asociaţie privată din Vîlcea, ARCA, va trimite prima navetă romanească pe Lună. Pam Pam!

Proiectul e însă cât se poate de serios, nu e vorba de excentrici care construiesc OZN-uri prin şoproane, ci de băieţi cu studii grele şi chipuri de Bill Gates cînd era el mai tînăr. Ce reconfortant e să vezi astfel de oameni care vorbesc (corect!) romaneşte, trăiesc la Vîlcea şi plănuiesc să trimită mailuri de pe Lună!

În luna octombrie, va avea loc o lansare-test, din largul Mării Negre, în care o capsulă va ajunge în stratosferă, va emite ceva mesaje radio şi va reveni. Capsula va fi ridicată pînă la vreo 14.000 m de cel mai mare balon solar din lume (!!) după care va fi trasă de rachete cu propulsie ecologică (combustibil: apă oxigenată).

Miza finală este Google Lunar X Prize, un premiu iniţiat de Google, în valoare de 30 milioane $, care va reveni echipei care va reuşi aselenizarea unui obiect şi trimiterea de date şi imagini multimedia de pe Lună (printre care şi primul mail de pe Lună!).

Echipa ARCA e una dintre favorite. Zborul din octombrie îi va apropia foarte mult de cîştigarea premiului. Lansarea finală a obiectului Helen, se va face, probabil, în 2012, cînd (sînt aproape sigur!) coperta 1 a Evenimentului zilei va înfăţişa vizita la Vatican a piticului porno, Adevărul va titra "EBA iese din nou din rehab", iar cotidianul va publica un dosar amplu dedicat polemicii Patapievici-Badea.

miercuri, 2 septembrie 2009

Dolce farniente...


Dolce farniente..., originally uploaded by Catalin Mihaila.

Sent from my shiny iPhone

joi, 27 august 2009

Concert Madonna Bucureşti

- Colbăraie. Organizatorii nu au aşternut nimic pe jos şi spectatorii tropăitori au ridicat un praf ca o ceaţă destul de densă.

- Show multimedia bun. Chiar foarte bun.

- Muzical, un concert mai degrabă modest, însă cu pretenţii.

- Cultul personalităţii. Artworkurile de pe ecranele imense erau, în principal, slideshow-uri cu imagini de-ale Madonnei. Să fie clar pentru toată lumea ce concert e.

- Lumea a avut un deja vu la piesele cu influenţe gipsy, care au făcut din Madonna o Loredana Groza cu ratecard mult mai mare. Cine copiază pe cine?

- Unele din piese (La Isla Bonita, Vogue, etc) au fost împachetate diferit (remix), lucru care a nemulţumit unii din fani.

- Diva a ieşit de pe scenă abrupt, fără putinţă de speranţă la un bis (pe care nu ştiu cîţi şi-l doreau), s-au stins luminile şi a început să cînte Michael Jackson (Don't Stop Till You Get Enough). Madonna a început să abuzeze de asocierea cu MJ (care o poziţionează ca Queen of Pop).

- Parcul Izvor e impropriu pentru concerte de aşa magnitudine. Cei care au dat 120 de lei la gazon B au fost pur şi simplu jefuiţi. Cum e să stai la staţia de metrou Izvor şi să te uiţi, printre copaci, la concertul de la Casa Poporului?

- Logistic, fluxul celor peste 50k oameni a fost rezolvat bine. S-a intrat şi s-a ieşit în ordine, fără incidente. Mai rău a fost la bere unde doar cei mai răbdători puteau să-şi înmoaie buzele după aşteptări de peste 30 de minute.

luni, 24 august 2009

Carlsberg Golf Cup 2009

Carlsberg Golf Cup s-a reinventat

Duminică a avut loc o nouă ediţie a Cupei Carlsberg la Golf care are loc, în mod tradiţional la Breaza, la Lac de Verde. Cred că e a patra ediţie la care particip. Am mai scris aici despre una din ele.

Conceptul de anul ăsta a fost poate cel mai bun din tot ce am văzut. Scurt şi la obiect. Criza ajută la brevitate iar brevitatea e bună. Pînă acum jurnaliştii erau chemaţi să observe swingul formidabil al domnului Cataramă (care a rupt un iron în faţa mea) sau poziţionarea superpremium a domnului Lucian Viziru (un jucător bun, altminteri), vreme în care erau puşi să bea beri şi să evolueze la grupa mică pe diverse greenuri de putting. De data asta, jurnaliştii au jucat pe bune, pe terenul pentru premianţi. Au fost aduse şi vedete, pentru o tonică tabloidizare a conceptului (Damian Drăghici, Andreea Antonescu, Ana Maria Ferentz, Mihai Morar). S-au făcut doar trei găuri, însă sentimentul a fost de golf adevărat, pe care doar swingul unui drive reuşit îl dă, şi nu loviturile molcome de putting.





Am reuşit performanţa unică duminică (din cîte ştiu - poate greşesc) să dau mingea pe green din primul drive (lucky shot?), însă overall nu am avut o prestaţie reuşită, lovind de 5, 4, 5 ori la cele trei găuri. Premiul cel mare (o excursie în Europa!) s-a cîştigat cu 4, 4, 3.

Am remarcat cu plăcere ţinuta deosebită a instructorilor: calmi, blînzi, extrem de răbdători şi arborînd un protocol englezesc. În fapt, golful ca sport are două seturi distincte de reguli: de desfăşurare a jocului şi de etichetă. Nota 10 pentru organizatori şi gazde.

joi, 20 august 2009

Best intro ever

În urma unui poll ad-hoc organizat, la ţigară, printre colegi de redacţie şi prieteni de pe mess au reieşit următoarele: Cel mai tare INTRO al unei piese muzicale este:


Răzvan Roşu aka General Manager: Pink Floyd - Time

Paul Breazu aka Rekabu: Queen-Bohemian Rapsody

Nostalgicul Dan Boerescu - Compact - Cîntec pentru prieteni

Mihai Tita aka Junior: Motley Crue-Kick Start My Heart

Marius Gheorghiu (DTP) - Rammstein - Küss mich

Catalin Mihăilă aka eu: Judas Priest - Painkiller

Contactat telefonic, Tudor Dăescu aka Fast Forward după ce a bălmăjit ceva legat de The Who s-a luminat la faţă şi a zis fix ca mine, Painkiller. :)

Alin Ceauşu (doctor în NLP): John Bon Jovi - Blaze Of Glory

Radu Ion (doctor în NLP): Led Zeppelin - Black Dog

Dan Ştefănescu aka T.I.G.E.R: (viitor doctor în NLP): Deep Purple - Child In Time


Ar merita dezvoltat subiectul. Mai are cineva opinii?

luni, 10 august 2009

A fost un rendez vous

M-am întîlnit pentru prima oară cu un om care a primit premiul Oscar. Claude Lelouch.
L-am luat şi pe prietenul Tudor Cotovelea aka Rahova Pictures (un fan înrăit al cineastului) să filmeze, în joacă, interviul. A ieşit ceva aproape decent. Interviul integral e în numărul de august al PLAYBOY. Pasaje text şi video găsiţi şi aici. Mai jos, sînt trei pasaje la care am avut răbdarea să adaug subtitrare.

C'etait un rendez-vous


Despre PLAYBOY


Toţi bărbaţii sînt femei cu barbă

vineri, 7 august 2009

Rudy & Roby

În primul an de facultate, am stat în cameră cu Rudy, pe care îl ştiam din liceu. Rudy avea un Telecolor cu furnir în ape, care prindea PROTV-ul doar cu o sîrmă de covrigi. Asta făcea din camera noastră de cămin un loc de întîlnire, un soi de poiană a lui Iocan de la primul etaj. În zilele cînd era meci, camera noastră din P26 se umplea de suporteri: Zambilă, Barbă, Motora, Purdorel, Shoarek, Bampiru, Ciocan, Antonel, Kerekeş etc. Porecle de politehnişti.

Roby venea de peste drum, din U-urile medicinei şi sporea diversitatea adunării de ingineri care fandau simplu, întrebîndu-mă la ce literă am ajuns, acolo unde studiez, la Facultatea de Litere. Rîsul acut lui Rudy se propaga pînă departe, pe holurile interminabile ale căminului studenţesc şi anima chefurile ad-hoc, cu beri răcite în chiuvetă.

Alura atletică şi capul de arian, blond cu ochii albaştri şi tenul alb, îl făceau o prezenţă fizică deosebită de restul, însă nimeni nu-i contesta rolul de pack leader. Prognosticurile sale sportive erau respectate iar expertiza în handbal şi baschet de necontestat.

Uneori, venea tîrziu, obosit şi fără chef de socializare. Arbitra meciuri de handbal în deplasare, pentru bani de bere, la Rîndunici, în spate. Se plătea prost, dar Rudy spera să intre în următoarea ligă, unde putea cîştiga la mai mult. Pleca acasă, la Buzău, aproape în fiecare weekend cînd nu era pe munte cu Roby.

De cîţiva ani, tot negociam în trei să mergem la schi şi nu puteam ajunge la un compromis. Roby schia în Ardenii italieni, Rudy prin Austria iar eu în Franţa - ironie - la poalele Mont-Blancului.

Cînd am văzut ştirea care anunţa sec moartea unui alpinist în Mont Blanc, m-a trecut un fior şi m-am gîndit la Roby. La o zi, am aflat că fusese Rudy.

Miercuri, Rudy şi Roby coborau de pe Mont-Blanc (vîrf pe care Roby îl mai făcuse o dată, singur). Petre "Rudy" Rudeanu a alunecat, şi după 200 de metri şi-a găsit sfîrşitul într-o crevasă. L-a antrenat, se pare, în cădere şi pe Robert "Roby" Roşeanu care e la spitalul din Chamonix, cu multiple fracturi.

Rudy, pînă ne vom întîlni...


LATER EDIT: Pentru cei care l-au cunoscut pe Rudy şi vor să ajute financiar pentru repatriere şi înmormîntare, o pot face în contul RO37 RNCB 0096 0957 0441 0001 DESCHIS LA BCR Buzau pe numele Dragomir Cristian (prieten foarte bun cu Rudy, el se ocupa demersurile legate de inmormantare). Contul este in lei.


LATER EDIT 2: postez ultima fotografie care îl arată pe Petrică în viaţă, cu 30 de minute înainte de accidentul fatal:

vineri, 24 iulie 2009

Narcotango

Lume prea multă pentru un concert fusion. Vreo 1500 de suflete în amfiteatrul Eminescu, din care doar o parte puteau urmări demersul muzical al argentinienilor. S-a plecat în timpul concertului, asta şi pentru că băieţii au început abrupt, cu piese journey, în care se plimbau din tango în rock, de acolo în jazz, dădeau o gheară salsa la clapă şi retur. Publicul era nemulţumit. Marea majoritate se aştepta să cânte Gardel. "Narco înţeleg, dar unde e tangoul?" se lamentau două dame în faţa mea. N-au rezistat prea mult.

A doua jumătate a concertului a fost mai digerabilă, piesele au intrat pe un făgaş pe care lumea îl cunoştea prin Gotan Project. S-a dansat şi s-a cîntat. All in all, narcotango e un experiment interesant, cu piese uşor colţuroase, neşlefuite suficient. Se simte lipsa unei voci şi se abuzează de riffuri de chitară. Percuţionistul era foarte bun. Nucleul dur, de tango addicts s-a bucurat. La ultima piesă, cuprinşi de entuziasm, fanii au urcat pe scenă şi au dansat în devălmăşie formînd un meleu coregrafic.

Narcotango mi-a redeschis pofta de dansat tango, pe care am pus-o în cui în urmă cu ceva vreme, nu-mi mai aduc aminte clar de ce.

joi, 16 iulie 2009

PLAYBOY vs BMW pe twitter



Eu şi Alex Şeremet, în calitate de creatori şi administratori ai conturilor de twitter ale PLAYBOY Romania respectiv BMW Romania avem o prinsoare. E evident faptul că numărul followerilor PLAYBOY_ROMANIA îl va egala pe cel al BMW_RO , însă nu se ştie cînd. Dinamica celor care urmează cele două conturi a făcut ca distanţa iniţială (la începutul anului) de vreo 300 de unităţi să scadă treptat pînă la ce vedeţi mai sus (poze făcute azi).

Cine reuşeşte să indice săptămîna în care se va produce fericitul eveniment cîştigă o şapcă PLAYBOY + o şapcă BMW + un ceai de ghimbir la Verde Cafe (opţional) în plăcuta companie a susnumiţilor.

Cînd o să se întâmple fericitul eveniment, o să anunţ şi cîştigătorul.

Răspunsurile se centralizează la adresa makato@gmail.com

marți, 14 iulie 2009

Now and then

Ion Pânzaru, Rectorul Universităţii din Bucureşti şi un profesor eminent de literatură franceză veche (a fost o plăcere să-l am profesor) face o declaraţie care îmi umple inima de bucurie: "Nu mai putem avea profesori care nu folosesc e-mailul". De aici.

Fast forward. Anul 2020. Rectorul Universităţii din Bucureşti declară: "Nu vom mai permite accesul în sistemul de învăţămînt superior profesorilor care nu au conturi de twitter şi facebook. În plus, bonsurile şi primele se vor acorda în proporţionalitate directă cu numărul de followeri/prieteni."

vineri, 3 iulie 2009

PLAYBOY viral

Simona Tache îmi dă un mail prin care mă avertizează că o bulă de la Consilier PLAYBOY scrisă de mine circulă viral pe mailuri.

Sînt măgulit. Bula e următoarea (aşa cum circulă ea):

Silvia din Iasi are o dilema si cere ajutorul specialistilor de la Play boy

Sunt singura de cateva luni bune de zile si in tot acest timp disperarea mea a crescut foarte mult. Ma si vedeam fata batrana, fara o familie si deprimata. In week-end-ul de 1 mai, am cunoscut doi barbati care s-au indragostit de mine. Mi-au facut pe rand o curte asidua, m-au asigurat de cele mai bune intentii si am facut sex cu amandoi. Primul are un Logan rosu si este agent de vanzari, iar al doilea are un Passat, fiind patronul unei firme mici. La pat sunt comparabili, dar parca cel cu Loganul a rezistat mai mult (era si un pic mai beat). Ma gasesc intr-o mare dilema: pe care dintre ei sa-i aleg?

Play boy-ul, prin gura lui Catalin Mihaila, ii raspunde:
E foarte simplu, Silvia. Trebuie vazut in ce stadiu sunt masinile: un Passat din 2000 luat de la cine stie ce arab din Germania poate valora mai putin decat un Logan 1.6 de 110 cai, nou. Fura cartea masinii la ambele autoturisme si verifica daca reviziile au fost facute la service-uri auto autorizate. Vezi ce uleiuri de motor folosesc (ieftinache? out!). Un bun indicator este si carburantul cu care merg masinile. Posesorii de autoturisme pe motorina tind sa fie mai buni in pat dar infideli. Benzinarii sunt mai sportivi si apreciaza valori ca familie, prieteni, amor. Amatorii de motoare cu turbina incearca sa pacaleasca lumea. Cei care au sub capota peste 3000 cmc au penisul foarte mic. Daca nici aceste considerente de ordin general nu te-au convins, trebuie sa iei taurul de coarne si sa faci tu insati un drivetest cu fiecare automobil. Daca unul din ei ar fi avut un gip, alegerea ar fi fost mult mai usoara.


În afară de scrierea şchioapă a cuvîntului PLAYBOY, nu am nimic de obiectat.
Mă înclin.

N.B. În curînd o să împlinesc 5 ani de cînd scriu rubrica asta cu acelaşi entuziasm. :)

miercuri, 1 iulie 2009

Live blogging de la Bestfest cu MAXIM care-i şi întrece

Zilele astea, de Bestfest, oamenii de la MAXIM sînt la faţa locului şi fac un live blogging delicios. O să prestez şi eu din glezne un pic, duminică, de la Manowar. Mă mănîncă deja degetele.

Paul, Simona, Mihai, you rule!

Daţi cu ochiul aici şi încurajaţi copiii că stau prin ploaie şi vînt şi cică nici ţigări nu mai au...

vineri, 26 iunie 2009

.

Mulţumesc, Michael.

marți, 23 iunie 2009

Laser trag

Duminică a fost cupa presei la Lasertag, la sala LaserMaxx. S-au prezentat opt echipe din 10. Noi ne-am numit PLAYBOY la MAXIM şi am ocupat - houray! - un loc pe podium, recte poziţia a treia, după ADEVĂRUL şi 24FUN care sînt echipe vechi şi joacă periodic.


Numai talentul nativ şi dedicarea acestei echipe tinere (am jucat prima oară acest joc!) a putut suplini experienţa mercenarilor din alte echipe. Am hotărît că vom mai merge.


joi, 18 iunie 2009

Deadly sins #7

Să împlineşti vîrsta lui Hristos şi să te bucuri că ai primit în dar Guitar Hero (me).

duminică, 14 iunie 2009

Deadly sins #6

Sa faci nuntă si sa nu pui la dispoziţie invitaţilor un wifi hotspot

luni, 8 iunie 2009

Deadly sins #5

Să votezi cu eba

miercuri, 3 iunie 2009

Fericirea are ochii tăi

Bănuiesc că cel sau cea care a scris pe wikipedia ro articolul despre Mihaela Runceanu fie lucrează cu jumătate de normă la ştirile de la ora 5, fie e de profesie grefier.

Citez: "1 noiembrie – În jurul orei 1:00 a.m., Mihaela Runceanu este asasinată în mod bestial în garsoniera sa din Bucureşti situată pe Şoseaua Mihai Bravu, Nr.293 (la intresecţia cu Dristor), Bloc 12, Scara B, Ap.48, Parter. Scopul crimei: jaful. Criminalul Daniel Cosmin Ştefănescu a furat numeroase obiecte printre care: un videocasetofon marca „Panasonic”, un televizor „Telecolor”, un magnetofon stereo marca „Rostov”, un picup „Unitra”, două boxe „Unitra” de 75 W, staţie de amplificare „Delia”, două cartuşe ţigări „Kent”, şase casete video, benzi de magnetofon, cafea, băuturi fine, 2 canistre cu benzină, un material textil, încălţăminte, cosmetice (deodorante, săpunuri, ruj de buze), bijuterii (printre care o brăţară, două inele, un lanţ, un colier), 3 carnete C.E.C, un pachet cu carne."

Nu e clar despre ce băuturi fine a fost vorba şi ce fel de carne conţinea pachetul.

Articolul complet, aici

marți, 26 mai 2009

Muzica sferelor si a cilindrilor

Am fost la Festivalul de Jazz de la Sibiu cu un BMW 330xd. Indimenticabil.

Maşina hăpăie kilometrii cum înfulecă un dulău omleta furată într-o clipă de neatenţie. Am luat-o prin Braşov, ca să ajung la Sibiu. Drumul e mai lung, dar şi mai liber. Între Braşov şi Sibiu e bun şi larg. Poţi pune în valoare maşina. O bucurie. Dacă scap acum fără să iau amendă, e mare lucru. Bling! Speed limit exceeded. 150 km/h. Schimb într-a şasea. Lin, confortabil. Retrogradez înainte de curbă şi o abordez cu 130. Maşina se lipeşte de asfalt ca o felină care îşi pregăteşte saltul. Strivesc acceleraţia şi scaunul mă striveşte pe mine. Bling! Speed limit exceeded.

Omar se joacă. Fute pianul şi minţile spectatorilor înmărmuriţi. Constantin Schmidt, directorul festivalului de jazz din Sibiu mă avertizase în legătură cu relaţia copulatorie dintre Omar şi pian ("Omar fute pianul, jur"), însă am luat declaraţia în contextul de cîrciumă în care eram. Picioarele lui Omar, încălţate în cipici ascuţiţi din piele roşie descriu volute, mîngîie parchetul pe traiectorii de sprîncene de amantă cubaneză, se opresc şi pornesc din nou, apasă o clapă şi revin.

Maşina despică aerul cu un fîşîit liniştitor, întrerupt la răstimpuri de cîte un pocnet de bondar care traversează imprudent şi scrie pe parbriz o hieroglifă cleioasă. Legiuni întregi de muşte cad pradă galopului nestăpînit al ogarului german. E ca un cal arab care a mîncat cîteva tipsii de jeratec şi s-a transformat în Pegas cu apelare vocală doar în nemţeşte. 3000 cm cubi. În cei trei litri se petrece ceva, e ca un boncăluit de cerb, toamna, amestecat cu zgomotul unei mulţimi furioase sau cu un muget de talaz. Un sunet grav, de organ de catedrală gotică. Ţîşnesc în depăşire. Mii de gîze plătesc cu viaţa. Unde e Elena Farago?


"De opt ani îi aştept pe Omar Sosa şi niciodată programul lor nu s-a potrivit cu cel al Festivalului de jazz de la Sibiu", îmi povesteşte Constantin "Titi" Schmidt, scrutînd condensul de pe paharul de sauvignon. "Acum, au venit de la Tokyo. Au schimbat cinci avioane să ajungă. Tîmpiţii de pe Otopeni i-au pus să iasă şi să intre iar, cu bagaje cu tot, ca să ia cursa de Sibiu. Numai noi putem gîndi aşa. Lua-i-ar circul de bucureşteni!" se revoltă Schmidt, cel care de 39 de ani se confundă cu Festivalul de Jazz de la Sibiu. "Eu sînt neamţ, nu înţeleg mioriţismele astea", adaugă, şi apucă hotărît de picior paharul cu licoare gălbuie. Membrii trupei Omar Sosa se ridică de la masa alăturată. Schmidt le face semn şi le strigă: "Hey, one thing I regret in my life - that I'm not black." "But you are black, man" vine, cordial, răspunsul basistului de abanos mozambican.

Gosh! Un Range Rover Sport. Se grăbeşte. Ce motor o avea? Are două ţevi de eşapament. Depăşeşte tot. BMW-ul pleacă singur de sub mine, ca un cîine nedresat care-şi smuceşte stăpînul (Marley?). Ah, la 5000 de ture îmi taie gazul. Aşa e pe motorină. Schimb. Maşina pune jos cei 245 de cai pe patru roţi motrice. X-drive. Se simte. Roverul e în faţă. Depăşesc un TIR cît ai clipi şi-i suflu în ceafă. Mă vede şi ia distanţă. Ştie drumul, are număr de Sibiu. Îl depăşesc pe serpentine, într-a treia. La 120 o dau pe a patra şi fîşîi. La revedere. Ba nu! Vine în spatele meu pe o linie dreaptă şi presează. Apăs pedala şi, la aproape de 5000 de rpm, trec într-a cincea. 200km/h. Semnalizez şi mă încadrez pe prima bandă. "Du-te." Range-ul face la fel şi salută din faruri. "Am vrut doar să văd ce poţi. Respect. E periculos ce facem. Hai să ne calmăm. Aşa se poate muri." Înţelepciune engleză.

A-fri-ca. Omar ţine sala în mînă ca pe un pui de găină. Nu cîrteşte nimeni - cînd întinde Omar, demiurgic, degetul, şoptesc toţi, hipnotizaţi: A-fri-ca. Apoi punctează încă un acord rapid de pian şi întinde degetul: A-fri-ca. Încă un arpegiu şi pune mîna căuş la ureche: A-fri-ca. Din ce în ce mai încet. După care izbucneşte într-o jerbă de note de pian, iar sala urlă. Mîna îi alunecă spre salsa de multe ori pentru ca imediat să deseneze muzical, pe clape, ramuri noi din trunchiul suculent al muzicii caraibelor. Vocalistul (Senegal) şi basistul (Mozambic) trag spuza pe turta lor, africană, îmbogăţind linia melodică cu noi arabescuri. Rezultatul e magic, o combinaţie între savana africană şi nisipul alb al Caraibelor. Sala e în delir. E cel mai bun concert de anul ăsta.

Parte-n parte

Ştire pe Realitatea TV: un consilier judeţean grobian a fost bătut de alţi consilieri judeţeni untermenschi (prin judeţul Dolj). Totul a pornit la o petrecere, de la o "dedicaţie" cu mesaj veninos dată la lăutari. Echimoze, declaraţii belicoase, sînge.

Reporteriţa întreabă halucinant una din părţi: "V-aţi bătut parte-n parte?"

Parte-n parte??? În ce lume trăim? Mai facem jurnalism sau plecăm acasă?

vineri, 22 mai 2009

Dog day afternoon and more

Am fost invitat de Carlsberg la finala Cupei UEFA de la Istanbul. Youpiii! Carlsberg e berea mea preferată şi Alina Bratu un PR din topul personal. Ce poate să fie mai tare?

Marţi 19 mai. Avion charter la ora 13 de pe Băneasa. Cu o oră înainte, la 12, la check in, donşoara îmi atrage atenţia, zîmbind insinuant, că nu prea semăn cu poza din paşaport. Nu semănam deloc, pentru că, în grabă, luasem paşaportul consoartei. Momente de panică printre oamenii de la Carlsberg. Sun la redacţie, de unde pleacă cu scîrţ şoferul într-o cursă infernală pe ruta Romană-Dristor-Băneasa. Scenariul era de film american, cu dramatism, suspans, tensiune. Din nefericire fără happy end. Paşaportul a sosit la 5 minute după închiderea check in-ului. În secvenţele de la Cascadorii Rîsului, sentimentul se traducea vizual de către un nene care trîntea pălăria de duşumea şi sărea cu ambele picioare pe ea.

Înainte să plece, oamenii de la Carlsberg, drăguţi, mi-au lăsat un număr de telefon pentru situaţia nefericită în care mă găseam. Am sunat şi am rezervat un bilet de pe Otopeni la cursa de linie Tarom, Bucureşti-Istanbul de la ora 16:25. Avionul face 55 de minute pînă la Istambul, deci aş fi putut participa la croaziera+cina de pe Bosfor, programată la 18:45. Suspansul s-a înteţit cînd a fost anunţată o întîrziere de 30 de minute. (5+1 = 6: dacă mă mişc cu talent la aeroport, ajung, mă îmbărbătam).

Deasupra Istanbului, avionul a prins să facă volte largi, cînd pe o aripă cînd pe cealaltă. Nu aveam permisiune de aterizare pe Ataturk. Am continuat să sper, încurajat de turcoaica de alături care m-a asigurat că se circulă foarte bine la Istanbul, fiind ziua naţională, şi pot ajunge mintenaş de la aeroport la Bosfor. Speranţa mi s-a năruit cînd pilotul, plictisit de volte, a năpustit avionul înspre Mediterana (vedeam poziţia păsăroiului pe gps-ul de pe ecrane) din care a parcurs mai mult de jumătate pentru a avea de unde să se întoarcă.

Am aterizat la 18:35, ca un Phileas Fogg ghinionist, văduvit de beneficiile fusului orar. O viză de Turcia costa - ştiam eu - 10 Euro, însă turcul mi-a cerut 15. Cum 15? Nu 10? am ripostat. Yesterday - 10. Today - 15, mi-a răspuns neguros otomanul.

Hotărît să rup lanţul de ghinioane, am luat un taxi spre hotel. În naivititatea mea superstiţioasă, aveam impresia că un pui de somn va curma seria. Am fost trezit din somn de un sms de la Alina Bratu: Mergem în club Reina. Vii? Mă mînca. Vin, cum nu?

Sub podul Bosfor, chiar lîngă apă, clubul era de mari fiţe, unul din cele mai tari în care am fost. Privelişte care îţi tăia respiraţia asupra părţii asiatice a oraşului, turcoaice frumoase, oameni bogaţi şi relaxaţi, muzică pop orientală, antren. Ros de culpabilitate pentru neajunsul creat organizatorilor şi vrînd să-mi iau, fie şi parţial, revanşa, fac o socoteală mentală rapidă şi anunţ că următoarea sticlă de Jack is on me. Cît poate să coste?, gîndea jurnalistul de mine care n-a dat bani în viaţa lui într-un club. 80 de euro? 90? 100???

Sticla a costat 250 de Euro şi astfel am încheiat en fanfare o după amiază de cîine.

Restul excursiei a fost agreabilă, cu vizite la obiective turistice, mese pe malul Bosforului şi petrecere în spectaculosul club 360 (vedere uluitoare asupra oraşului, noaptea - felicitări Carlsberg pentru alegere!).

Meciul a fost spectaculos, după cum toată lumea ştie - atmosfera a fost de finală, galeriile au prestat un expoziv dialog coregrafic al peluzelor (care la un moment dat a riscat să degenereze contondent foarte aproape de locul unde stăteam!). L-am salutat pe "nea Mircea" din tribună şi ne-a răspuns cu un surîs şi o fluturare de mînă. Raţ era ocupat să dea pase de gol şi nu ne-a acordat atenţie.

vineri, 15 mai 2009

Si cu mine 11, care nu-i intrece

Lansarea de la Amckart a noii serii de plasme Panasonic cu tehnologia neoPDP a culminat, evident, cu o cursă de karturi. Au fost vreo 30 de suflete de jurnalişti gadgetari care au participat. După tururi de încălzire şi de calificări, au mers în marea finală primii 10 timpi. Fireşte că am avut cel de-al 11-lea timp (la citeva sutimi de secundă de locul 10!) fiind tras în jos de un G mai mare decît al majorităţii participanţilor (cît să tragă şi 6 cai?). Enfin. Într-o situaţie similară, un copil îşi ia mingea de 35 de lei şi pleacă acasă, lucru pe care şi eu l-am făcut, îmbufnat, dar mimînd indiferenţa.


Senzaţiile şi forţele sînt mult mai tari decît la orice maşină (mă dau destul de des cu maşini diverse pe circuitul de la Tunari în virtutea acestui proiect creat şi executat de mine), astfel că doar după două manşe de cîte 10 minute mi-au indus o febră musculară la tot torsul şi era să strîmb volanul.


Să fi fost poziţia căştii de vină? :)






Conferinţa de presă a fost interesantă din trei motive:
  • sculele prezentate sînt tari şi am avut posibilitatea să percep pentru prima oară adîncimea culorilor redate de o plasmă vs un LCD (erau puse unul lîngă altul şi aveau acelaşi imput).
  • Mi-a plăcut ideea unui televizor în care poţi să arunci fără grijă cu cutia de bere cînd ratează băieţii.
  • Panasonic a sesizat inaptitudinea funciară a jurnaliştilor romani de a pune întrebări şi l-a adus pe Lucian Mîndruţă pe post de crainic_care_serveşte_întrebări. Mi-a fost cam ruşine, dar au avut dreptate să facă asta: jurnaliştii români sînt educaţi într-un sistem de învăţămînt bazat pe monolog şi care sancţionează întrebările "stupide". În plus, mai sînt şi cu mintea la snack-ul din hol şi nu întreabă niciodată nimic.

joi, 7 mai 2009

Adreea s-a suparat

luni, 4 mai 2009

Treizeci copii au ars de vii într-un carambolaj gigantic pe A2


Posturile tv au aşteptat ieri un val tsunami de maşini care nu a venit.

Duminică la ora 12 nu era nici ţipenie pe DN1. Reporterii_de_la_faţa_locului relatau trişti, cu capul între umeri, despre rarefierea şi lejeritatea nedorită a traficului. Prin spatele lor, mai trecea câte un Logan stingher. Femelele din redacţie ridicau din umeri şi treceau la următoarea ştire. Nu-i nimic, îi prindem pe băieţi la buletinele următoare.

Pe la 15, tot nimic. Şoferii se încăpăţînau să apară pe DN1. Disperarea din redacţii creştea direct proporţional cu tristeţea reporterilor de pe marginea drumului.

La 19, la programul amiral de ştiri, Antena 1 dădea o ştire despre ce ştire straşnică ar fi dat dacă era măcar un pic de aglomeraţie. Nu era. Drumul era gol. Gabi Vranceanu-Firea, amfitrioana ştirilor era nervoasă. Cum îndrăznesc ăştia să nu formeze cozi barem pe cîţiva kilometri? De ce nu se ceartă, de ce nu claxonează nimeni, bătea cu pumnişorul ei mic, imaginar, în pupitrul de ştiri.

La un moment dat, enervată de ştirea plată despre, vai, prea puţinele autoturisme care rulează pe drumul naţional, i-a tăiat discursul domnişoarei năruită în sine de ruşine şi a tras-o la răspundere tăios (citez din memorie) "De 1 mai, mai mult de 60.000 de automobile au urcat pe DN1. Unde sînt acum aceste maşini?" Reporteriţa s-a blocat.

Noroc că tot ieri au ars într-un incendiu toţi copiii unei familii şi au avut posturile cu ce să bifeze o brumă de audienţă.

vineri, 1 mai 2009

Deadly sins #4

Să existe un toponim minunat precum "Crişana" şi să nu-l folosească decît Romica Jurca.

joi, 16 aprilie 2009

Deadly sins #3

Să faci phishing la Raiffeisen bank luni în şir.

miercuri, 15 aprilie 2009

7 sins cunosc pe lume

De mai multe săptămîni, clubul Cuando face un push admirabil, organizînd petreceri pentru fiecare păcat din cele 7 pe care le ştim de la Brad Pitt încoace. Conceptul 7 sins e rezultatul laboratoarelor de creaţie şi btl de la Wunderman. Practic, e cam tot ce se organizează în aceste vremuri de criză în Bucureştiul tristounet, de aceea efortul lor e încă şi mai admirabil.



Am participat la două păcate din şase cîte au fost celebrate pînă acum: invidia + lenea. N-a fost rău nici unul. Ambele au fost catalizate de prezentări de lenjerie intimă făcute de modele dezirabile din registrul bamboo-fratelli.

Detaliul care mi-a plăcut cel mai mult au fost narghilele din seara dedicată lenei. Nu mai fumasem narghilea de cînd am fost la Beirut şi a fost şi uşor proustiană experienţa.

Şi mi-a mai plăcut MC-ul malac & negru care pentru că nu găsea suficiente superlative cînd o domnişoară în lenjerie intimă defila prin faţa lui, îşi rezuma admiraţia printr-un onomatopeic şi simpatic "Pooow!"




De la stînga la dreapta: Silvia Giurcă (Wunderman), eu, Cristi Munteanu (TBWA), Mihaela Muresanu (Wunderman) şi Aura jenesaispas (Wunderman)

luni, 13 aprilie 2009

Really?


Really?, originally uploaded by Catalin Mihaila.

Sent from my shiny iPhone

LATER EDIT: Se pare că nu.

vineri, 10 aprilie 2009

Magnolia


photo.jpg, originally uploaded by Catalin Mihaila.

A inflorit magnolia.

Sent from my shiny iPhone

miercuri, 8 aprilie 2009

Pasion de Buena Vista la Sala Palatului

Sala plină, public pestriţ. Sala Palatului într-o stare de degradare avansată. Am aflat cu mîhnire că spaţiul dintre rîndurile de scaune scade pe măsură ce se găsesc mai spre fundul sălii. Aveam un bilet prost şi am stat cu genunchii la gură. Tant pis. Simona zice că a fost o "porcărie sinistră" (a plecat la pauză). E destul de greu de ascultat un ritm pe 8 timpi, cînd ne-am obişnuit cu doar 2 prin Fabrica şi Crystal Club.

Aşa e, concertul a fost mai mult pentru dansatorii de salsa şi mai puţin pentru cei care s-au dus acolo să vadă umbra lui Ferrer. Multă salsa în forţă, rapidă, spre boogalo, şi mai puţine accente jazzy. Son cubano - ioc, cîteva piese de cha cha, dar aduse în mainstream, cu ritmul bine marcat (clapa se auzea foarte tare, intenţionat sau nu). Tumbao.

Ce am observat eu a fost că în această orchestră coexistau două grupuri: unul care se revendica direct de la Compay Segundo, Ibrahim Ferrer şi Omara Portundo şi unul format din lupi tineri care cîntau melodii în forţă, sau mainstream salsa. Un fel de mix de Buena Vista şi Sonora Carruseles.

Totul era acompaniat de o trupă de dans. Ideea de entertaining cît mai complet e foarte bună, mai ales că trupa nu excela din punct de vedere muzical, ci mai degrabă prin crearea unei atmosfere. Din păcate, dansatorii erau îmbrăcaţi ridicol, de un costumier care probabil mai avea jumătate de normă la circ (sacouri de satin vişiniu cu vipuşti galbene pentru cei trei vocalişti tineri? come on). Coregrafia era pe alocuri teatrală, cu mizansene care frizau puerilul, dar una peste alta, dansatorii mîncau salsa pe pîine şi dansau din rărunchi.

Am văzut la Bucureşti trei trupe care din motive de marketing se revendică de la Buena Vista (din păcate, l-am pierdut pe Ferrer). Una abuza de cha cha-uri şi son cubano, a doua s-a tocit prin repetitie (i-am văzut de trei ori), iar a treia a fost, aseară, cea mai proaspătă orchestră de salsa pe care am văzut-o live.

marți, 7 aprilie 2009

Un articol excelent

L-am descoperit pe Clay Shirky azi-noapte, graţie unei insomnii. La noi, numai Dragoş Stanca are curaj să gîndească şi să vorbească în termenii tăioşi în care Clay a scris acest articol fulminant despre presa tipărită vs internet.

Citez doar atît: "Society doesn’t need newspapers. What we need is journalism."

sâmbătă, 4 aprilie 2009

Deadly sins #2

Să fii avocatul lui Gigi Becali şi să semeni cu Robert De Niro.



Catalin Dancu (Foto: Mediafax)

joi, 2 aprilie 2009

Best of worst

Am hotărît că decada '90 a fost cea mai slabă perioadă din istoria muzicii. Rekabu e de acord cu această aserţiune în proporţie de 83%(!?).

Din această perioadă, eu cred că Enter Sandman(Metallica) e piesa locomotivă. Paul zice că dacă l-aş întreba peste 20 de ani ar zice Ice, Ice, Baby(Vanilla Ice). Acum, zice Disco 2000(Pulp).

miercuri, 25 martie 2009

Eric Sardinas la Becker Brau

Am fost la concertul Eric Sardinas de la noua cîrciumă Beker Brau. Nu mai fusesem în clubul respectiv de la un bal al bobocilor, de pe vremea lupilor albi, cînd clubul se numea Why Not şi era un fel de Bamboo pentru arabii valutişti din Grozăveşti.
Practic, arhitectura clubului a rămas aceeaşi şi au fost introduse mese lungi de lemn după layoutul german. Mi se pare mai slabă locanta decît fosta din spatele Casei Academiei. Metrul de bere e 70 de lei!!! Dincolo era mult mai ieftin.

De Eric Sardinas nu ştiam mai nimic, doar că e bluesman. Concertul a fost reuşit, Eric ştie la chitară, are o voce bună şi look de Slash cu barbă (inclusiv ţigară fumegînd, înfiptă în gripul chitării). Publicul (vreo 200-300 de suflete) a fost destul de entuziast, cooperant şi omogen, demonstrînd că Muddy Waters şi B.B. King sînt încă vii.
Am filmat un pasaj cu aceleaşi mijloace tehnice precare (stay tuned, plănuiesc să-mi iau un flip):



M-am distrat bine, dovadă stînd şi imaginea mişcată de mai jos:



(caption) Trebuie spus că la PLAYBOY, pachetul salarial conţine (pe lîngă bani, maşină de fiţe, telefon, vacanţe, asigurare full dental, various beneffits), o iepuraşă alocată după principiul ordonanţei asignate ofiţerilor superiori, animăluţ care este la dispoziţa angajatului 24/7. Aici, muşca dintr-un măr verde, imaginar.

P.S. Nu se mai fac angajari.

duminică, 22 martie 2009

Deadly sins #1

Să nu pui la downloadat (DC++, torenţi) cît e popa-n biserică.

vineri, 20 martie 2009

Votati-o pe Simona!

Eu îi susţin candidatura Simonei pentru ca sa devin clientul ei politic după ce o să cîştige. Pînă una-alta, de încălzire, o să o pun pe ea să plătească nota la cafelele cu care ne tot ameninţăm.

Luaţi de votaţi.

România pentru Parlamentul African

joi, 19 martie 2009

Lauda de sine


Statistica e făcută comparativ, pe Analytics, între ultimele 30 de zile şi cele 30 de dinaintea lor. Crestere 100%.
Procentul reprezintă bounce rate. Mi se pare destul de bun.

marți, 17 martie 2009

Concert Soulfly feat. Vaca

Aseară, la Sala Polivalentă, Soulfly a cîntat pentru a treia oară în România. Am pierdut primele două concerte aşa că era musai să fiu prezent la al treilea. A fost lume mai multă decît la Sepultura (vreo 2000-2500), iar media de vîrstă a fost mai jos. Mai multe fete, unele dezirabile.

Max Cavalera a prins o zi bună - era plin de energie, dărnicie şi de tehnici de încălzire a publicului. La un moment dat, înaintea unei piese în forţă, a despicat mulţimea ca Moise apele şi a creat un culoar de pogo care a încins sala la maximum. La final, Max a îmbrăcat un tricou al naţionalei româniei de fotbal şi a cîntat Ole Ole, aruncînd mulţimea în delir.

Stăteam în mijlocul mulţimii, cu un grup de amici şi cunoscuţi. La un moment dat, amicul supranumit, cu simpatie, Vaca, îşi croieşte drum prin mulţime spre scenă, ca somonul contra curentului. Vroia să-şi manifeste bucuria cît mai aproape de Max Cavalera. Peste două piese, trupa abordează o bucată cu influenţe tribale, interpretată la tobe, iar Max Cavalera invită pe scenă un fan (cum făcea Michael Jackson odinioară!). Era Vaca!

Vaca a interpretat o piesă la tobă cu Max Cavalera, după care a îngenuncheat, i-a mulţumit idolului şi s-au îmbrăţişat bărbăteşte. Iată scena filmată de mine cu mijloace tehnice modeste:



După ce s-a întors, tremurînd de încîntare şi adrenalină, Vaca ne-a dat o ştire în exclusivitate despre Max Cavalera pe care dacă o scriu se supără.

Tot ce pot să vă spun este că Vaca este un rocker cu foarte mult noroc. Ghiciţi cine a prins pana de chitară de la Hetfield la concertul Metallica.

vineri, 13 martie 2009

RoBlogFest 2009

Am fost aseară la RoBlogFest, dar am ajuns pînă în faţa Fabricii, unde am fost descumpănit de dimensiunile cozii de la intrare. Ştiu, e lame, dar am plecat şi nu am ce relata decât că era o coadă ca pe vremuri, când băgau banane. Zoso comenta, ca de obicei, Novac era afabil şi socializa pe trotuar, Dragos Stanca avea alură de boss (nu stătea la coadă), băieţii de la HiQ aveau aluri de vedete (nici ei nu stăteau la coadă), iar limuzinele BMW aduceau invitaţii la covorul roşu imaginar.

Nu mică mi-a fost mirarea cînd am descoperit că blogul meu s-a clasat pe un nemeritat loc 8 la categoria (jurizată!) "blog despre comunicare", devansînd bloguri mult mai valoroase ca cel al Bogdanei Butnar ori blogul lui Iann. Multumesc frumos juriului care nu ştiu din cine a fost compus.

La categoria (la fel de jurizată) "blog de jurnalist", pagina de faţă s-a clasat pe locul 28.

Categoria "Personal & Infotainment - Blog personal" mi-a confirmat lucrul pe care îl ştiam deja: sînt antipatic, arogant, neplăcut şi înfumurat. Abia votul a reflectat situaţia reală: 0 bucăţi şi locul 718.

Îi mulţumesc lui Junior care mi-a înscris blogul în competiţie.

vineri, 6 martie 2009

Prisonbreak: playboyromania.ro

După şase luni în care am crescut mintenaş saitul playboy cu vreo 80%, săptămîna asta am înregistrat un boom de proporţii, graţie buzz-ului creat de apariţia Danielei Crudu în ediţia tipărită şi a linkuirii evenimentului de către toate saiturile de monden, bloguri şi forumuri.
Peak-ul a fost marţi, 3 martie, cînd serverele au icnit dar au rezistat eroic: 27.300 vizitatori unici. La un moment dat, am avut 3000 de conexiuni simultane pe streamingul filmului de making of!!! Asta e o problema. A doua zi, serverele n-au mai tinut si saitul a fost pe butuci citeva ore bune, pînă a trecut valul tsunami.
All in all, în momentul ăsta saitul e în trafic.ro pe poziţia 150 (după o evadare spectaculoasă din plutonul locurilor 500-600) şi pe 5 în categoria lifestyle.

Later edit: http://www.playboyromania.ro/ a atins, la zenit, locul 115 (imediat deasupra tvr.ro!!!) in clasamentul general si locul 3 in categoria lifestyle.

marți, 3 martie 2009

(titlu zososian): Zoso e cam cirnat

Imi place viteza de reactie a lui zoso. La doar o zi dupa ce s-a umplut netul cu stiri despre Daniela Crudu a dat si el din el citeva rinduri despre PLAYBOY. Că am pus mai multe poze pe site şi că, drept urmare, dăm faliment. Pam, pam!

Prima e o ştire veche, întrucît mai multe poze pe site au fost de la numărul trecut, adică acum o lună, iar a doua e o concluzie trasă în urma unei flotări logice ciudate.

Ideea e următoarea: nu punem poze că dăm faliment ci punem pentru că oricum apar pe bloguleţe si saituri de "monden" scanate din revistă. De ce să se chinuie oamenii cu astfel de materiale? Mai bine le dăm noi că avem poze multe şi bune.

Între jurnalismul pe furate (înfierat pe bună dreptate de vajnicul cruciat) şi contentul de tip "zoso a luat un bmw 330xd de la importator deci se pregăteşte să-şi facă o operaţie de mărire a penisului la Berlin" care e mai urît mirositor?

E un paradox: denunţăm flatulenţa dar noi practicăm defecarea.

joi, 19 februarie 2009

AdPrint 2009

Amicul Tudor Dăescu, unul dintre cei care au fondat festivalul AdPrint, n-a avut ce face şi m-a pus să scriu un mic text despre cum mi s-a părut ediţia de anul ăsta a susnumitului festival. Au mai răspuns Andi Vasluianu, Alexandru Căutiş şi Raluca Aprodu. Restul de declaraţii se pot găsi pe blogul lui Tudor.

Textul meu a fost cel mai lung şi cel mai critic dintre toate. Nu exclud ca starea mea de uşoară iritare cauzată de bolovanii şi plăcile de gheaţă de pe pîrtie să-şi fi spus cuvîntul şi să fi fost uşor nedrept. Reproduc mai jos textul:

"Am fost prima oara la AdPrint si ce am inteles a fost ca o gasca de prieteni geniali au facut o chestie foarte misto care e la a 10-a editie.

Pentru mine, Gala AdPrint si petrecerea ulterioara aveau un mare avantaj: erau un chef despre care nu trebuia sa scriu (pina m-ai pus tu, Tudore!) si imi ofereau sansa unui weekend la schi. Am venit in vacanta, recunosc. Aveam acolo prieteni, amici & cunostinte si speram ca totul sa degenereze intr-o betie gen Vama Veche. Ceea ce s-a si intimplat.

Gala a fost simpatica, intima, cu hahaieli unanime la poantele sexuale mai mult sau mai putin voalate ale vorbitorilor. A fost atit de intima incit putea fi confundata cu festivitatea de premiere la un concurs de limbo. Ma asteptam la ceva mai formal, mai scrobit, mai canneslike avind in vedere aspiratiile europene ale festivalului.

Scena decorata neconventional (foarte misto, by the way!) accentua senzatia de familiaritate si de spectacol de varietati. S-a mers prea mult pe amintiri din haiducie (bai, pe bune, voi chiar stateati la bustul gol la birou? Excelent, o sa propun si la noi, la PLAYBOY!) si prea putin pe repozitionarea festivalului intr-un context mai larg, european. La un moment dat nu am mai inteles cine face pe cine: voi faceti AdPrintul sau AdPrintul pe voi?

Lucrarile premiate au fost excelente, la fel si invitatii straini. Aici a punctat AdPrint. Nu a punctat insa la coerenta cu care cei premiati stiau sa alcatuiasca o fraza din cel putin doua propozitii. Ai fi zis ca sint fotbalistii dupa meci. E, totusi, un festival care celebreaza Creativitatea. Come on.

La un pahar, Tudor mi-a spus ca se insoara (daca cenzurezi, e clar!), dupa care am avut o discutie interesanta despre originile si devenirea muzicii rock.

Petrecerea de farewell a fost suficient de animata. S-a socializat, s-a baut si s-a dansat. Atmosfera a fost buna, in pofida spatiului-hol cu lumina prea puternica. Lumea era cam obosita din cauza petrecerii-amiral din noaptea anterioara si s-a pornit cam greu. Dar si cind s-a pornit... As mentiona-o pe Stefana de la Millenium care merita o promovare. :-) Judecind dupa ora la care m-am culcat (4 am), petrecerea a fost foarte reusita.

Tudore, daca te superi nu mai am ce discuta cu tine si te calc pe unghia aia operata la urmatorul pogo. :P"


joi, 12 februarie 2009

Sepultura, Bucuresti

Sala Palatului a înghiţit sîmbată cam 2000 de rockeri la concertul Sepultura. In deschidere au cîntat mai mulţi trupeţi, însă The Sorrow din Austria au spart cu un cupaj savant de metalcore, power metal şi un twist de industrial. Energie, 110% din partea băieţilor care au adus publicul pînă în punctul de fierbere (în care începe pogo!). Mi-a plăcut.

Sepultura a fost cum mă aşteptam, adică profesionişti şi curaţi, chiar dacă uşor blazaţi şi purtînd încă în cîrcă spectrul fraţilor Cavalera. I-am mai văzut în aceeaşi formaţie o dată şi nu s-a schimbat nimic. De data asta, însă, instalaţia de sunet a fost mult mai bună şi spectatorii au avut mai mult spaţiu de desfăşurare, de unde şi moshpit-ul imens. Stage diving-ul era totuşi o fineţe imposibilă, aşa cum au observat unii care au căzut în cap. Eu, unul, m-am rănit la picior în dinamica accelerată a pogo-ului pe o piesă trash rapidă (mass hypnosis? arise?), însă overall a fost o seară bună, cu multă energie. Aproape excelent.

Am filmat un pasaj cu telefonul, însă calitatea e sub aşteptari. Clipul e aici. Mai mult pentru atmosferă...

duminică, 8 februarie 2009

Povestea dihorului si a gainilor

Aron Biro a scris o nuvelă, Povestea dihorului şi a găinilor despre învăţămintele pe care le trage un dihor cînd îi ies boabe de creier pe gură. Tot de aici, aflăm că pentru dihori "găinile’s de două feluri: care au fost mîncate şi care vor fi mîncate" dar şi alte lucruri pline de tîlc.

Ea candidează la nuvela anului şi pe bună dreptate.

Eu am votat-o.

vineri, 6 februarie 2009

Reviste la tot cartierul

Pentru cine vrea să încerce senzaţiile publishingului verde, carevasăzică să citească green, Zinio şi http://goreadgreen.com/ oferă un abonament gratuit la o revistă dintr-o selecţie destul de cuprinzătoare. Eu, unul, m-am abonat la Ski Magazine după o îndelungă luptă cu mine însumi. Aş fi vrut şi Beer Magazine. :-)

Pr0n inter-redactional

Am primit o leapşă de la Andra, amica mea de la FHM care şi-a început viaţa sexuală devreme şi i-a plăcut. În leapşă mi se cere să-mi atribui un nume de scenă de vedetă porno.

Pentru că piticul porno e luat, aş avansa urmatoarele nume de scenă:
  • PeriferiGeriLeriMini - the gentle giant
  • Bobby Le Vieru

Sugestia lui Junior în ce mă priveşte este: Kalashnikov SOS. Întrebaţi-l pe el de ce.

sâmbătă, 31 ianuarie 2009

MINI in the snow


MINI in the snow, originally uploaded by Catalin Mihaila.

Deocamdata nu spun decit atit: wow!

Sent from my shiny iPhone

vineri, 30 ianuarie 2009

Asteptindu-l pe MINIgodot in terminalul aeroportului din Munchen

Sent from my shiny iPhone

vineri, 23 ianuarie 2009

Sanandrei vs. San Andreas

Cîteva maşini au fost incendiate zilele astea, într-o localitate din apropierea Timişoarei. E nasol, se pare ca autorii necunoscuţi au folosit cocktailuri Molotov. Ancheta e în desfăşurare.

Clenciul e numele localităţii unde s-a petrecut atacul vandalilor: Sanandrei.
Astfel de lucruri se petrec în mod curent în jocul GTA San Andreas

A se compara imaginea din Sanandrei:






cu cea din San Andreas:



Poate poliţiştii ar trebui să caute făptaşii şi printre fanii francizei GTA. Eu n-am fost, am alibi.

Imi cer scuze pentru speculaţia facilă. Nu m-am putut abţine.

miercuri, 21 ianuarie 2009

Din nou despre Obama

In cinstea învestirii presedintelui Obama, astazi Zinio serveste o colectie substantiala de articole cu si despre el aparute in publicatii si suplimente americane.
Se poate da un ochi aici.

luni, 19 ianuarie 2009

Ce e in capul lui Barack Obama

Industria de publishing a mai facut un pas inspre advertiseri. Numarul de februarie al editiei americane a vindut un proiect special pe cover 1 pentru rotunda suma de 250.000 $. Cititorii sint incurajati (prin bula "OPEN HERE" de pe umarul presedintelui) sa deschida o feastra in chipul lui Barack Obama, pentru a gasi o reclama la o emisiune de pe Discovery Channel.

Dupa ce Esquire US a avut prima coperta din lume realizata din hirtie electronica (octombrie 2008), iata si prima reclama pe coperta 1 a unei reviste glossy, un precedent greu de bagat sub pres de departamentele de vinzari si imposibil de ignorat de clientii pushy (pleonasm?).

Mai multe detalii se pot citi aici.