vineri, 9 iulie 2010

PLAYBOY in SATI

Ne-am publicat traficul sitului amiral pe SATI. Rezultatele sint cam cum stiam de la trafic.ro (ceva in minus la clienti unici, ceva in plus la afisari). Pe iunie, in termeni de reach, cu PLAYBOY sintem undeva la dublul FHM (in pofida eforturilor admirabile ale colegilor de la Sanoma), iar menshealth.ro este si el un pic deasupra FHM.

Vorbim inca de cifre mici. In august, vom lansa noul playboy.ro, iar rezultatele vor decola. Si pentru menshealth.ro pregatesc un facelift, el fiind un site cu potential fenomenal. Va fi frumos.

miercuri, 19 mai 2010

Muzica sferelor si a cilindrilor #2

Am fost la ediţia 40 a Festivalului de Jazz de la Sibiu în cea mai mare viteză, dar nu suficient de repede.

Mai mersesem cu BMW x6 şi nu-mi spusese mare lucru. O maşină mare, grea, în care nu simţi mai nimic. Strunisem varianta clasică, 3.5d cu 280 de cai şi la 200 km/h aveam blueballs. Nu se întîmpla nimic, toată adrenalina se topea într-un fîşîit bătrînicios şi liniştitor. Anul trecut, am fost la Festivalul de Jazz de la Sibiu cu un BMW 330xd şi au curs valuri de adrenalină. Aşa da! La ediţia de anul ăsta, (cu numărul 40!), am încălecat pe şaua unui BMW x6 Active Hybrid. "Două motoare electrice şi un V8 termic de 4.5 litri - în total, ai 480 de cai la dispoziţie", mi-a şoptit Şeremet la telefon, languros ca o damă de videochat.




N-am voie să-l pierd pe Kenny Garrett. N-am voie să-l pierd pe Kenny Garrett. N-am voie să-l pierd pe Kenny Garrett, îmi şopteam scrîşnind din dinţi în traficul infernal din Bucureşti. Kenny Garrett a cîntat cu Duke Ellington Orchestra la sfîrşitul anilor 70, pe vremea lui Mercer Ellington şi cinci ani în trupa lui Miles Davis, mai apoi. E, poate, cel mai titrat saxofonist care a pus piciorul în Romania. Anul ăsta, în ianuarie, a luat un Grammy pentru "Five Peace Band Live" disc pe care cîntă alături de Chick Corea şi John McLaughlin. N-am cum să-l ratez. Aş fi un tîmpit.

E ora 16:30. Am patru ore la dispoziţie şi aproape 300 km de parcurs. Motorul urlă ca lupul la lună cînd îl biciuiesc cu cruzime pe DN1. Am uitat de motoarele electrice şi de ecologie. Apăs pedala pînă ating un obstacol de cauciuc, apoi mai apăs un pic, strivindu-l. Heads up display îmi proiectează pe parbriz viteza portocalie care creşte vertiginos. Mi s-a lăţit un rînjet de fiară pe figură. Rînjetul mi se sleieşte în scurt timp pe aceeaşi figură, pentru că de la Săftica se merge în coloană. Merg în salturi, din abuteiaj în ambuteiaj. Toată lumea pleacă vineri seara spre Valea Prahovei. Înjur cu limba pe cerul gurii şi înaintez cu 20km/h, pe motorul electric, ca troleul. Sînt mai eco decît Bucurenci, dar încep să mă îndoiesc că o să ajung la timp.

Viteză! Înaintez în trombă pe şoseaua de centură a Ploieştiului, cu Angel Eyes injectaţi şi aprinşi. Maşina arată înspăimîntător dacă o vezi în retrovizoare. Capota e mai bombată decît la un x6 normal, pentru a procura spaţiu V8-lui care, iată, îmi face pasagerii să se agaţe de ce apucă atunci cînd abordez o curbă largă cu 140 km/h şi o părăsesc cu 160. Şoseaua de centură e bună iar eu trebuie să ajung la Kenny Garrett. E aproape 7, iar concertul e la 8:30. Vrooom.

Kenny G. nu vine de la Kenny Garett. Ultimul nu se mulţumeşte să facă femeile să suspine, incursiunile sale asiatice din Beyond the Wall (2006) arată un saxofonist complex, preocupat de transcendenţă şi de ilustra moştenire a lui John Coltrane. E un disc aproape mistic, care se încheie apodictic cu May Peace Be Upon Them. În lipsa discului la bord, ascult Radio Trinitas care difuzează muzică populară şi convorbiri duhovniceşti. Am nevoie de linişte cînd sînt pe grumazul dragonului. Ies din Sinaia pe jos şi glisez Stopul de la intersecţie. Echipajul de poliţie care e de-a pururi acolo mă priveşte lung. May peace be upon them.

Să cuplezi un V8 cu un modul electric şi să te pretinzi green e ca şi cum Rocco Siffredi şi-ar pune perucă pudrată şi ar susţine că e Voltaire. Ideea însă e bună - maşina e un statement: e mai bine să economiseşti ceva-ceva la un V8 decît deloc la un 1.2. Aşa e.

Sînt pe serpentinele de la Predeal, în zona cu două benzi pe sens. Un Volvo S40 se apropie, citeşte ce scrie pe mine (Active Hybrid), rîde ca Mutley din Wacky Races şi îmi dă flash-uri să mă dau la o parte. Zăresc în retrovizoare însemnul T5 de pe mască. E vitaminizat (230 de cai) şi e mult mai uşor ca mine. Zîmbesc şi eu, semnalizez şi trec pe banda întîi. Omul nu ştie că s-a întîlnit din întîmplare cu cea mai puternică maşină hibrid din lume. Trag de manşă înspre mine şi comut sec în modul sport în timp ce mă uit în stînga. Tipul e paralel cu mine. Apăs pedala uor. Volvoul înţelege şi face un all in arogant în viteza a doua. Trece în faţă cu un un metru, doi. Apăs pedala la fund şi, după binecunoscutul moment de uimire (turbo lag) mastodontul schelălăie de bucurie şi se ridică pe labele din spate ca un husky în hamul de la sanie. Fîşîi pe lîngă Volvoul care e deja roşu la turometru şi nu înţelege ce i se întîmplă. Se întîmplă că am sub capotă trei motoare şi un cuplu masiv, de 780 N-m. Bat suta de o ascult cu urechea, în 5.6 secunde.


Exuberant, trec de Braşov cu speranţa în suflet şi ochii pe ceas. E 7:45. Maşina gîlgîie la benzină şi trece mugind pe lângă un radar ascuns într-o localitate aproape de Făgăraş. Sînt oprit şi mi se comunică prin staţie viteza: 92km/h. Lovitură de pedeapsă: 270 ron şi 6 puncte de penalizare. Toţi cei care fac ca mine, ca mine să păţească! Pursîngele fornăie alături şi pocneşte metalic din toba încinsă, ca un cal care paşte iarba de pe marginea drumului şi ignoră ce i se întîmplă stăpînului.





Avertisment? Ţi-ai găsit! Poliţiştii sînt de neînduplecat. Abandonez euristica şi semnez învins procesul verbal. Mi se comunică, drept consolare, locaţiile altor două radare pitulate pe drumul pînă la Sibiu. Am notat. E ora 8 deja. Nu mai am nici o şansă să ajung la Kenny Garrett. Putain!

A doua zi, îl întreb pe Constantin Schmidt cum a fost concertul lui Kenny Garrett. "Sala a fost în delir", mă anunţă entuziasmat directorul festivalului: "Am chemat trei echipe de la salubrizare să cureţe sperma de pe pereţi".

luni, 17 mai 2010

Facebook nice fail

Discriminare! Facebookul îmi sugerează doar fete ca potenţiali prieteni.


marți, 11 mai 2010

fhm.ro reloaded

Salut apariţia variantei noi de fhm.ro pe care o anunţam aici.
Saitul mi se pare destul de echilibrat, decent cromatic şi corect. E o clonă de fhm.co.uk pusă peste un cms wordpress. Nimic rău în asta! Băieţii din UK ştiu net mai bine ca noi, iar wordpress e un cms puternic şi stabil chiar dacă e free. Saitul e neterminat şi plin de buguri, dar există şi e un bun punct de plecare. Are şi variantă mobile, care arată foarte bine.
Felicitări, Eddie & Co!

Pe fondul scăderii drastice a traficului pe vechea variantă de site, noua pagină speră să recupereze prăpastia care o desparte de www.playboyromania.ro. Le urez succes colegilor şi îi asigur că voi fi tot timpul înaintea lor.

P.S.: Noul site playboy.ro se distilează în creuzetele de creaţie de ceva timp. O să fie spectaculos. Stay tuned.

luni, 26 aprilie 2010

Duke Ellington Orchestra featuring Aura Urziceanu

Spectacolul a fost prezentat ca la Cerbul de Aur, de Mike Godoroja şi Florian Lungu, vechile voci de noaptea de la emisiunile de jazz de la Radio Romania.

Duke Ellington Orchestra cîntă un jazz melodios, de coloană sonoră la Pisicile Aristocrate, cu rare incursiuni în necunoscut şi puţine riscuri asumate. E formată din instrumentişti foarte buni, orhestraţi magistral de nepotul lui însuşi Duke Ellington. Băieţii cîntau aşa de bine, încât prea că fac playback. Îţi dădeai seama că nu cântă de pe CD doar cînd instrumental, sclipeau. Din păcate, pentru nevoile de entertainment ale romanilor, orchestra suna cumva incomplet, pentru că la noi muzica susnumită e folosită la generice şi la Cascadorii Rîsului. Lumea aştepta răbdătoare să se întîmple, să urmeze ceva. Trebuia o voce, pentru că noi aşa înţelegem muzica.

Şeful orchestrei, Paul Mercer, s-a comportat ca un entertainer adevărat, cîntînd la pian şi spunînd poante între piese.

Imediat după pauză a cîntat şi Johnny Răducanu, căruia nici acum nu i-am înţeles muzica uşor flască. Niciodată nu reuşesc să-i prind fineţea muzicii cu uşurinţa cu care îi prind glumele deocheate. Arăta ca de obicei, ca un pinguin cu cipilică şi chip de morsă bonomă. A prezentat un contrabasist bun: Pedro Negrescu cu care a făcut un duet şi cîteva glume.

Aura Urziceanu a intrat în momentul în care spectatorilor începuse să le pară rău că au dat banii pe bilet. Chiar dacă a intrat cu vocea neîncălzită, Aura Urziceanu a lovit cu o ghioagă publicul inert. Lumea a fremătat plăcut surprinsă de forţa pe care încă o are cîntăreaţa şi a cîntat după dictare (Aura: PA BA DI BI BI BI Lumea: pa ba di bi bi bi etc.).

În urmă cu aproape 40 de ani, doamna debuta la Carnegie Hall, alături de Duke Ellington (ăl bătîrn). Acum, la Sala Palatului, ne aducea aminte că există şi că n-a murit, ca să putem să ne dăm seama ce "doamnă a jazz-ului romanesc şi mondial" a fost, aşa cum ni se întîmplă de obicei în caz de parastas televizat.



Concertul ar fi trebuit să se încheie en fanfare, cu Aura Urziceanu la bis, însă orchestra a mai cîntat cîteva piese, dezamorsînd entuziasmul spectatorilor care se ridicaseră deja în picioare.

Una peste alta, concertul a fost solid, pe alocuri entuziasmant, cu un crescendo bun, "sabotat" doar de priza la public a Aurei Urziceanu.

Îi mulţumesc lui Alex Şeremet şi BMW pentru invitaţie.

luni, 19 aprilie 2010

Vama se pregateste de 1 mai




Începe treaba...



duminică, 18 aprilie 2010

Welcome


Wellcome, originally uploaded by Catalin Mihaila.

Timpitii au asfaltat Vama Veche. Sint si borduri. O gramada. Eu de
acolo vin. Dar sint linistit. Cind am ajuns si am deschis portiera...

miercuri, 14 aprilie 2010

Dacă doriţi să revedeţi



Am publicat episodul de making of al proiectului "Furioasă şi iute". Dacă aveţi răbdare 9 minute să vedeţi prin ce chinuri am trecut lucrând cu o tipă trăznet şi cu 9 maşini fenomenale, vă invit să priviţi.
Mulţumesc încă o dată SAMSUNG, Amckart şi Rahova Pictures.

joi, 11 martie 2010

Deadly sins #15

Să nu ai cauciucuri de iarnă.

luni, 8 martie 2010

Stats #2

S-au publicat rezultatele SATI pentru februarie.

Fhm.ro şi-a continuat (s)căderea, ajungînd la un reach lunar de 50k absolut unici, adică o scădere cu aproape 20% faţă de luna precedentă. Afişările au scăzut şi ele cu peste 20%. E nasol cînd luna are doar 28 de zile şi nu ai content pentru că ai număr dublu ianuarie-februarie.

La fel de nasol a fost şi pentru playboyromania.ro, însă am reuşit să creştem şi în condiţiile astea cu aproape 5% şi în reach şi în afişări.
La ora actuală, după un hei-rup flasc al celor de la fhm.ro (decembrie, ianuarie), situaţia e cam la fel cu cea din noiembrie 2009 pe care o verbalizam aici.

Adică, în reach, playboyromania.ro > 2 x fhm.ro

P.S. Compar date din sati cu date din trafic.ro, dar nu am alte măsurători la îndemînă. În curînd, o să intrăm şi noi în sati.
P.S.2 fhm.ro pregăteşte un facelift agresiv al sitului lor, poate de-aia l-au lăsat în paragină pe ăsta vechi. Eddie, bring it on!

sâmbătă, 6 martie 2010

Petagogie

Fac la stînga după un indicator de obligator înainte. Eu şi alte două maşini sîntem trase pe dreapta de un agent rotofei şi roş la faţă:
-Bună ziua, agent Cutare.
-Da, ştiu, am făcut la stînga unde era un indicator de obligatoriu înainte.
-Aşa e. Amendă 120 de lei fără puncte de penalizare.
-Aş vrea să-mi daţi un avertisment. Nu vreau amendă.
-Cum să vă dau avertisment cînd pe ceilalţi doi i-am amendat?
-Da, dar eu am recunoscut fapta şi vă promit că nu mai fac.
-(moment de ezitare) Ok, vă dau decît un avertisment.

Cine spunea că Poliţia Română e refuzată de pedagogie?

luni, 1 februarie 2010

Alpin

Vineri seara, 29 ianuarie, văleat 2010. După o zi de schi istovitor pe bolovanii de pe Sulinar, trebuia restabilit echilibrul caloric. Restaurantul era plin de pedelei care se întreţineau zgomotos. Berceanu se preumbla printre mese ca un ginerică, îl lua pe după gîtul rozaliu pe Videanu şi dădea mîna cu falsă afabilitate cu baroni minori, din teritoriu. Garsonii erau depăşiţi de volumul de cereri de la mese şi treceau ignorînd concentraţi fluturările de mînă şi încercările de a le prinde privirea.
Pe noi, venetici picaţi acolo prin jocul hazardului, ne-au aşezat la o masă şi ne-au uitat acolo. După o perioadă, în care aşteptarea s-a transformat în iritare, am zărit carura unui personaj spilcuit în stilul înconfundabil al unui şef de sală, care se recomanda ca atare ginind atent fluxul aprovizionării de la mese. I-am făcut semn şi l-am rugat cu ironie nedisimulată să ne facă cunoştinţa unui chelner din subordine. S-a oferit politicos să ne ia comanda chiar el, dacă nu e cu bănat. Nu era.
Sticla de vin a adus-o sommelierul restaurantului (!!), care i-a făcut o scurtă prezentare şi a turnat profesionist în pahar aşteptînd verdictul. Iritarea mi se transformase în uimire. Deci se poate! Şeful de sală ne-a vizitat radios şi şi-a cerut scuze pentru întirzierea iniţială. What? Cum se poate aşa ceva? Unde sîntem aici?
Mîncarea a sosit repede. Chelnerul şi-a cerut şi el scuze pentru prejudiciul de a ne fi făcut să aşteptăm. Deja mă uitam speriat în jur să nu fiu ţinta unei farse televizate. Nu eram. Am examinat cu grijă mîncarea. Era ok. Flegme ioc. De la o vreme, am cerut să plătim. Acelaşi chelner care se scuzase, a adus nota, s-a mai scuzat o dată şi ne-a oferit umil 10% reducere pentru întîrzierea cu care am fost serviţi. S-a retras cu spatele cîţiva metri şi ne-a zîmbit. Eram în corzi. Romanii din noi tînjeau după remarcă deplasată, o revanşă cît de mică a serveurilor. Ceva!
La plecare, şeful de sală s-a întors să se asigure că mîncarea a fost ok şi să-şi ceară scuze pentru primirea rea, în speranţa că vom uita incidentul.
Am plecat împleticindu-mă de la Restaurantul Tosca al Hotelului Alpin. Vreau să cred că aşa e mereu şi că nu am fost confundat cu vreo beizadea.

luni, 25 ianuarie 2010

Zazaaa!

Mă ia Simona Tache amical de rever să pun umarul la concursul Zaza Pizza.

Ce se-ntîmplă? Zaza dă pizza pe viaţă unui blogger + comentator care reuşesc să fie creativi în cheie eseistică despre lume & viaţă. Oamenii trebuie să scrie ce e viaţa. Hu hi. O bănuiesc pe Simona Tache că ea a fost cu ideea asta, pentru că a lucrat la Humanitas (dacă nu ştiaţi) şi, probabil, i-a cauzat.

Mecanismul e aşa (copy-paste de la Simona): Scrieți, aşadar, dragi bloggeri, un scurt eseu despre viață, apoi invitaţi-vă comentatorii să vă comenteze postul, menţionând că premiul este “pizza pe viaţă de la Zaza Pizza“. Comentatorul cel mai inspirat, ales de Zaza împreună cu mine (adică Simona Tache), va câştiga pizza pe viaţă şi-l va trage după el, pe podium, şi pe autorul blogului pe care a comentat.

Încep eseul (Simona, atenţie!): "Viaţa e mişto, dar comportă aspecte. Depinde de la persoană la persoană."

Rog pe cei care au reuşit să ajungă la finalul lecturii eseului să-şi dea cu părerea despre viaţă prin comentarii. Numai aşa vor putea cîştiga în greutate... ăăă, pardon, pizza pe viaţă de la Zaza. Bloggeri, puteţi să mîncaţi ca la hram!

A! Era să uit. În afară de blogăraşi ca mine, pentru Zaza Pizza a făcut reclamă şi Andy Garcia, dar mai demult. Ia priviţi:


miercuri, 13 ianuarie 2010

Deadly sins #14

Să mergi cu farurile stinse si cu proiectoarele de ceaţă aprinse.